Silk Essentials by Laura Hincu

Anca Serea, Albertina Ionescu, Dana Sota, Sonia Argint Ionescu, Giulia Anghelescu Huidu, Geanina Ilies, Dana Miricioiu, Diana Bart, Claudia Pavel au fost doar cateva dintre vedetele care au purtat creatii semnate de Laura Hincu, designerul aniversand un an de „LH Silk Essentials”.

Tinutele din Reversible Dress Collection au fost preferatele creatoarei, dar si acelora care le-au purtat. Pe langa eleganta, feminitate si combinatii de culoare, rochiile cu „dubla fata” sunt si practice, acestea putand fi purtate oricand si oriunde. Colecțiile mele sprijină nevoile vestimentare imediate pe care femeia modernă le are, fara a pierde, insa din experienta si rafinamentul purtarii unor piese vestimentare realizate din matase, cu finisajele si detaliile specifice acestui tip de produs. Fiecare piesa, insa, poate fi redefinita pentru femeia care o poarta – spunea Laura Hincu cu ocazia lansarii casei sale de moda.

Absolventa de ASE, cu un Masterat în Contabilitate si Audit, Laura Hincu nu a abandonat niciodata pasiunea pentru moda si design vestimentar, pe care a descoperit-o la 12 ani. De atunci, tot ce a purtat la evenimente importante au fost creatii ale sale. Dupa ce a lucrat la o banca, a devenit asistenta lui Adrian Oianu, dar dupa trei ani a decis ca a sosit timpul sa porneasca pe propriul drum: moda, transformata in business. S-a finantat singura – studiile in Economie au ajutat-o foarte mult, cu bani proveniti din Fonduri Europene, din consultanţă şi tot felul proiecte. A lucrat mult la constructia si imaginea brand-ului sau si iata ca implineste un an de la lansarea Silk Essentials respectand cu strictete cele doua obiective: creatiile unicat si matasea naturala – materialul sau preferat. Unicatul presupune o relaţie personala cu clienta, pentru care ajustez propunerea mea in functie de personalitate si masuri – marturisea Laura Hincu, un designer cu pragmatism, pasiune si organizare. Personalizez produsele, fie ca este vorba de textura materialului, culoare, detalii de croiala, finisaje sau pictura manuala. In atelierele sale, fiecare tinuta este personalizata, in functie de cerinte, tipul detaliilor: realist, abstract, minimalist sau reproduceri dupa un anumit model.

Realizator: Oana Georgescu