Catena susține AIFF.5

American Independent Film Festival a ajuns la cea de-a 5-a ediție! Anul acesta, festivalul va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema. Filmele vor putea fi văzute la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood.

Starul festivalului este filmul Minari cu Youn Yuh-Jung distinsă anul acesta cu Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.

Tot în selecția de anul acesta a American Independent Film Festival se regăsește și primul lungmetraj de ficțiune al regizoarei Kitty Green care are la activ o serie de documentare ce au făcut înconjurul lumii, fiind proiectate în peste 140 de țări.

The Assistant surprinde momentul în care Jane, proaspăt absolventă care aspiră să ajungă producător de film, obține locul de muncă ideal – asistentă a unui mogul din showbiz. Pe măsură ce Jane își urmează rutina zilnică la birou, devine din ce în ce mai conștientă de abuzul care colorează insidios fiecare aspect al zilei sale de muncă, o acumulare de elemente negative pe care Jane decide să le confrunte doar ca să descopere adevărata forță a sistemului în care a intrat.

Prezentat în Selecția Oficială de la Sundance, filmul are o putere extraordinară de a polariza atenția iar Julia Garner, actrița din rolul principal „livrează pe ecran un masterclass în sine” (IndieWire).

Între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului Român vor mai fi proiectate și Falling (de Viggo Mortensen), The Nest (Sean Durkin), Living in Oblivion (Tom DiCillo) sau American Movie (Chris Smith) distins cu Premiul Juriului tot la Sundance iar la Food Hood: Blood Simple (Joel și Ethan Coen) Slacker (Richard Linklater), Stranger than Paradise (Jim Jarmusch) toate parte a secțiunii «ICONIC DEBUTS» și, desigur, filmul omagiat anul acesta pe vizualul festivalului, Bonnie and Clyde regizat de Arthur Penn.

Ca în fiecare an, Catena susține cu mândrie American Independent Film Festival, organizat de Cristian Mungiu și echipa sa.

text: Mihaela Moldoveanu