Teodora Enache, invitata speciala la Valentine’s Day Charity Ball

2685 vizualizari

Binecunoscuta interpreta de jazz, Teodora Enache, s-a alaturat evenimentului de strangere de fonduri al Fundatiei Blue Heron, pentru a sustine Programul de Burse Universitare destinat tinerilor aflati in dificultate - tineri orfani sau abandonati, care urmeaza studii academice.


Teodora Enache, invitata speciala la Valentine’s Day Charity Ball

In data de 12 februarie, Palatul Ghika gazduieste a V-a editie a Valentine’s Day Charity Ball unde peste 250 de invitati din mediul de afaceri, corpul diplomatic, societatea civila si presa se vor bucura de un moment artistic rafinat oferit de Teodora Enache si instrumentisti redutabili din Ungaria, Istvan Gyarfas la chitara si Balazs Berkes la contrabas.

„Sunt fericita sa particip din nou la un proiect umanitar minunat si faptul ca este organizat de echipa lui Mike Costache, pe care il apreciez foarte mult, imi sporeste convingerea ca vom reusi sa ajutam acesti copii. Iar muzica este un mijloc extraordinar de deschidere a inimilor catre puritate si compasiune”, a declarat Teodora Enache.
La primul eveniment public de strangere de fonduri al Blue Heron, care a avut loc de Ziua Nationala a Romaniei in 2004, Teodora a fost invitata speciala a Fundatiei si a Consulatului General al Romaniei la Los Angeles.

„Dupa sapte ani, Teodora este din nou alaturi de noi, oferind un cadou muzical oaspetilor nostri. Sunt mandru si onorat ca a acceptat sa faca o prelansare a noului ei album la balul nostru. Impreuna sper sa reusim sa castigam sustinerea invitatilor in cauza noastra”, a declarat Mike Costache, director de strategie si fundraising al Fundatiei Blue Heron.

Anul acesta, cu ajutorul donatorilor din Romania si Statele Unite, Fundatia si-a propus sa ofere 50 de burse noi in valoare de o mie de euro anual pentru fiecare student.

Invitatii la eveniment vor putea asculta in premiera piese de pe noul album al Teodorei, care va fi lansat duminica, 13 februarie. "A child is born" este un album de jazz pur, un jazz cu totul dezbracat de inventiile contemporane, lipsit de atributele sunetelor moderniste.

Comentarii



Nume



Comentariu



Sunt de acord cu politica de confidentialitate
Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.