Hope and Homes for Children Romania 2015

3091 vizualizari




This website is best viewed with Flash Player .

Ateneul Roman a gazduit un spectacol de exceptie in beneficiul copiilor aflati in pericol de abandon. Fundatia Hope and Homes for Children Romania (HHC Romania) a organizat cea de-a III-a editie a concertului caritabil dedicat copiilor fara familie, continuand traditia Galelor Twin Art din 2013 si 2014, sub numele sperantei. Astfel, Ateneul Roman a devenit locul in care muzica clasica, jazzul, dansul, arta strazii si generozitatea, in cele mai frumoase forme ale sale s-au reunit intr-un eveniment memorabil organizat in colaborare cu Filarmonica George Enescu.


Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015 Hope and Homes for Children Romania 2015

Presedintele Romaniei, Klaus Werner Iohannis, oaspete de onoare


Prezent la Gala Hope Concert 2015, Presedintele Romaniei,  Klaus Werner Iohannis, a subliniat ca o societate in care oamenilor nu le pasa unii de altii isi pierde directia. Iar o societate care isi neglijeaza copiii nu are viitor.  
 
Editia din aceasta primavara a Hope Concert a fost o calatorie impresionanta de la jazz la muzica clasica, pusa in scena cu maiestrie de artisti consacrati care si-au pus tot talentul in slujba unei cauze nobile: violoncelistul Marin Cazacu si Ansamblul Violoncellissimo, pianistul Andrei Licaret, duo-ul de jazz Mircea Tiberian si Nadia Trohin, percutionistul Zoli Toth, actrita Ana Pepine si soprana Irina Iordachescu. Prezentatoarea galei a fost jurnalista Amalia Enache, cea care sprijina Hope and Homes for Children de mai bine de 5 ani, in calitate de Ambasador. Timp de doua ore, emotia si speranta au cuprins si animat intreaga audienta, peste 700 de oameni vibrand la unison pe acorduri de Brahms, Chopin, Piazolla, Villa-Lobos, Albinoni, Adrian Enescu, Mircea Tiberian sau Dan Dediu. 
 
De-a lungul timpului, zeci de personalitati ale lumii culturale romanesti, oameni de afaceri, diplomati, bancheri s-au alaturat visului Hope and Homes for Children, de a oferi fiecarui copil o casa si o familie. Prin ceea ce faceti, dar mai ales prin cine sunteti ati reusit nu doar ca acesti copii sa aiba un loc numit acasa. Ci ati daruit speranta. Dumneavoastra ati vazut suferinta si deznadejde si n-ati trecut mai departe indiferenti. Ati ascultat si ati aratat ca va pasa. Ati venit cu solutii, ati generat dezbatere, ati creat parteneriate cu autoritati publice, ati dezvoltat servicii sociale. Intr-un cuvant, ati aratat ca se poate - a spus presedintele Romaniei, Klaus Werner Iohannis.
   

In numele artei…


Arta este mediul cel mai potrivit pentru promovarea ideilor generoase, pentru scopurile nobile si pentru a aduce oamenii impreuna. De data acesta, arta stradala s-a alaturat, pentru prima data, muzicii clasice si jazz-ului. Astfel, in fata Ateneului a avut loc un live street art performance realizat de cei de la Sweet Damage Crew, unii dintre cei mai cunoscuti realizatori de graffiti din Romania. La eveniment au participat vedete de televiziune, muzicieni, membri ai Corpului Diplomatic, oameni de afaceri si personalitati al vietii cultural-artistice: Printesa Marina Sturdza, Presedinte de Onoare HHC Romania si Alexandru Tomescu, Ambasador al HHC, Andreea Raducan, Helmuth Duckadam, Dana Savuica, Magda Palimariu, Corina Caragea, Alexandra Ungureanu, Florentina Opris, Gianina Corondan, Octavian Ursulescu, Thea Haimovitz s.a.  
 
Am participat un eveniment cu suflet pentru suflete. Am fost impresionati de daruirea celor prezenti, atat pe scena cat si in public, pentru o cauza nobila. Ne-a incantat sa constatam ca repertoriile propuse, imbinarea stilurilor si a instrumentelor, au facut sa vibreze aseara Ateneul Roman - a declarat violoncelistul Marin Cazacu, coordonatorul Ansamblului Violoncellissimo.
 
A fost o seara foarte reusita din punct de vedere artistic si trebuie sa adresez felicitari organizatorilor - Quartz Media Production. Cred ca oamenii din sala au aratat ca apreciaza si sunt alaturi de eforturile pe care Hope and Homes for Children le face in Romania. Ma bucur ca am fost a treia oara alaturi de marea familie a Hope and Homes for Children si ca pot ajuta la expunerea ideilor, proiectelor si realizarilor lor extraordinare - a marturisit pianistul Andrei Licaret

Despre Hope and Homes for Children


Hope and Homes for Children Romania activeaza in tara noastra din 1998, timp in care a contribuit direct la inchiderea a peste 50 de orfelinate de tip vechi din intreaga tara. Atunci cand HHC Romania a inceput activitatea, peste 100.000 de copii erau institutionalizati si doar speranta ca fiecare copil merita o casa si o familie i-a calauzit pe membrii organizatiei catre rezultatul de astazi: doar 8.000 de copii se mai afla in institutiile statului. Prin serviciile dezvoltate de HHC Romania, copiii trec de la ingrijirea in institutii-mamut in care nu beneficiaza de atentie si afectiune individuala, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viata apropiata de normalitate. Prin eforturile HHC Romania si ale partenerilor sai, 5.651 de copii au fost scosi din institutii; 20.954 de copii au fost salvati de la ruperea de familie, 708 tineri au fost sprijiniti pentru o viata independenta, 1711 de copii au fost primiti in regim de urgenta si peste 6.500 de membri de personal din sistemul de protectie al copilului au fost instruiti de HHC Romania. Organizatia activeaza intens in prevenirea separarii copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru sustinerea familiilor in care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Pana in acest moment, 29.680 de copii au beneficiat de serviciile organizatiei Hope and Homes Romania, al carei obiectiv este ca pana in 2020 sa fie eliminata institutionalizarea copiilor in tara noastra. 
 
Institutionalizarea copilului distruge vieti. Le neaga dreptul la iubire si la familie. E o violare a drepturilor copilului. E o cale profund gresita si o problema globala. Abuziva, traumatizanta, institutionalizarea copilului e o foarte proasta investitie a banilor contribuabililor, a fiecaruia dintre noi. Eradicarea institutionalizarii ca forma de ‘protectie' a copilului e posibila in orizontul vietii noastre. Hope and Homes for Children e un varf de lance in confruntarea directa a acestei nedreptati crunte la care suntem, inca, martori. Pana la finalul anului 2022, misiunea noastra e ca nici un copil sub sase ani sa nu mai fie institutionalizat, in Europa Centrala si de Sud, iar toate tarile din regiune sa isi asume programatic protectia copilului in medii familiale, ca principiu esential in protectia copilului - a declarat Stefan Darabus, Director pentru Europa Centrala si de Sud, Hope and Homes for Children.
 
Stefan Darabus si Principesa Marina Sturdza, presedinte onorific al HHC Romania, au inmanat presedintelui BRD Groupe Société Générale, Philippe Lhotte, distinctia pentru Responsabilitate Sociala Corporativa, marcand astfel recunoasterea parteneriatului strategic care permite fundatiei sa continue dezvoltarea programelor de educatie si integrare sociala pentru copiii si familiile vulnerabile. Multumesc pentru acest premiu de responsabilitate sociala acordat BRD, insa cei care merita recunoasterea sunt oamenii Fundatiei Hope and Homes for Children Romania. Le multumesc si angajatilor BRD care se implica si doneaza luna de luna pentru acest program. Donatiile lor sunt dublate de banca si astfel obtinem un impact mai puternic. Felicit echipa HHC, care a obtinut in aceasta seara o sustinere extrem de importanta din partea Presedintiei Romaniei. Si noi credem in aceeasi masura ca este important ca toti copiii sa beneficieze de caldura unei familii, de un trai decent si de educatie - a spus, in discursul sau Philippe Lhotte, Presedinte - Director General BRD Grup Societe Generale. Distinctia anului pentru initiativa civica a fost acordata lui Radu Negulescu si echipei XChallenge Kilimanjaro, care au excaladat varful Uhuru Peak pentru a strange 25.000 de euro astfel incat familia Bordei, aflata in programul HHC Romania de prevenire a abandonului, sa isi poata lua o casa. 

Realizator: Oana Georgescu
Foto: Sebastian Oros




Cuvinte cheie
Hope and Homes for Children Romania, Klaus Werner Iohannis Presedintele Romaniei, Hope Concert 2015, Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Printesa Marina Sturdza, Marin Cazacu, Ansamblul Violoncellissimo, Andrei Licaret, Mircea Tiberian, Nadia Trohin, Zoli Toth, Irina Iordachescu, Ana Pepine, Thea Haimovitz, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii



Nume



Comentariu



Sunt de acord cu politica de confidentialitate
Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.