The 13th Burns Supper 2016

Light into Europe Charity a organizat la Sala Ronda a Hotelului Intercontinental un eveniment caritabil ce a avut ca scop ajutorarea nevazatorilor din Romania prin antrenarea si pregatirea cainilor capabili sa ii insoteasca pe acestia. Gazde au fost Camelia Platt, director executiv fundatia Light into Europe si capitanul Stan Platt, maestru de ceremonie al celei de-a 13-a editii a Burns Supper fiind Neil McGregor.

Light into Europe este o fundatie britanica infiintata in 1986 pentru a dezvolta programe de ajutor umanitar si medical in Europa de Est. Initial, fundatia s-a concentrat pe oferirea transportului medical aerian si pe acordarea de ajutor umanitar tarilor din Europa de Est si Centrala, in Romania incepand cu anul 1990. Scopul fundatiei Light into Europe este de a ajuta copiii si tinerii cu deficiente senzoriale din Romania, sa le imbunatateasca vietile, sa le extinda posibilitatile si sa devina membri activi si acceptati in societatea romaneasca. Avem viziunea unei lumi in care copiii si tinerii cu deficiente senzoriale se bucura de aceleasi drepturi, oportunitati, responsabilitati, implinire si calitate a vietii precum semenii lor fara deficiente. De remarcat este faptul ca Light into Europe a fost singurul serviciu de ambulanta aeriana de la mijlocul anilor 1990 si pana in 2003, perioada in care peste 5 000 de ore de zbor (misiuni) au ajutat la salvarea a aproape o mie de vieti de catre echipajele coordonate de Cpt.Stan Platt.

Caini ghid pentru nevazatori

Dupa trei ani de familiarizare si intelegere a situatiei si a nevoilor copiilor si tinerilor cu deficiente de vedere sau auz, Light into Europe a infiintat in 2007 primul Centru de Resurse pentru cei cu Deficiente Senzoriale. Lucram cu copii si tineri cu dizabilitati de vedere si de auz, si, pentru a avea cat mai mult impact si a ajunge la cat mai multi, am ales sa lucram in parteneriat cu scolile speciale pentru deficienti de vedere si de auz din toata tara. Nevoile lor sunt educationale si de reabilitare, de dezvoltare a abilitatilor unei viati independente, astfel incat calitatea vietii lor sa se imbunatateasca. Incercam sa punem accent pe abilitatile lor si nu pe dizabiliati. Pe langa copii si elevi, lucram si cu cadrele didactice si parintii copiilor pe partea de traininguri, cursuri privind metode de lucru si interventie, specifice nevoilor celor mici.

Nevazatorii reprezinta aproximativ 20% din totalul persoanelor cu dizabilitati din Romania. Numai in Bucuresti sunt aproape 7000 de persoane cu deficient de vedere, dintre care 150 sunt copii. Si cum misiunea celor de la Light into Europe este de a dezvolta intregul potential al copiilor si tinerilor cu deficiente senzoriale si de a duce vieti independente, de cativa ani fundatia a initiat si dezvoltat un program special pentru ajutorarea orbilor – Caini Ghizi pentru nevazatori. Este vorba despre caini special antrenati sa ajute oamenii condamnati sa traiasca in intuneric. Din pacate insa, in Romania, o tara cu peste 110.000 de nevazatori, exista la ora actuala doar opt astfel de exemplare din rasa Labrador, iar alti 20 de caini urmeaza programul de pregatire.

Ar fi nevoie ca macar 1500 de animale de companie sa fie pregatite pentru a avea grija de persoanele cu deficiente de vedere. Antrenamentul unu singur exemplar costa in Romania 3000 de euro pe an si, deocamdata, statul roman nu investeste nici macar un leu. Acesta sunt motivele pentru care sunt organizate gale si evenimente de binefacere pentru obtinerea de fonduri astafl incat ca un numar cat mai mare de caini sa fie pregatiti sa ii ghideze pe cei cu deficiente de vedere. Fundatia beneficiaza si de sprijinul organizatiilor de profil din alte tari europene, cu traditie in domeniu: Guide dogs for the Blind UK, Asociatiile de Caini Ghizi din Croatia si Malta; de curand au devenit membri ai Federatiei Europene pentru Caini Ghizi.

In Marea Britanie, de exemplu, exista peste 5000 de caini ghizi pentru nevazatori si in medie, 700 catei dresati special pot fi oferiti persoanelor cua stfel de probleme in fiecare an.

Acestei campanii s-a alaturat si Catena, sponsor si al evenimentului caritabil The 13th Burns Supper 2016, onorat de prezenta conducerii si membrilor fundatiei, a E.S. Paul Brummel, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord in Romania, a reprezentantilor Corpullui Diplomatic acreditat la Bucuresti, dar si numerosilor oameni de afaceri romani si straini.

The 13th Burns Supper a fost guvernat de creatia marelui poet Robert Burns, iar invitati de onoare au fost cei opt caini dresati care i-au insotit pe aceia carora aceste suflete nu numai ca le-au schimbat viata, dar i-au facut sa se nasca a doua oara, dupa cum ei insisi marturiseau.

Realizator: Oana Georgescu
Foto: Sebastian Oros