Festivalul Artelor COOLtura Urbana

Primaria Municipiului Targoviste a organizat prima editie a Festivalului Artelor “COOLtura urbana”, un eveniment cu totul special care a durat, ca-n poveste, trei zile si trei nopti.

Seria impresionanta de manifestari artistice dedicate targovistenilor de toate varstele si un numai, a reunit momente de dans, muzica, arte vizuale, teatru, expozitii de bijuterii, icoane pe lemn si obiecte traditionale sau ateliere de pictura. “Am invitat la acest festival nume cu rezonanta din peisajul artistic romanesc, dar si valori locale care, prin diferite forme de manifestare a artei fac ca Targovistea sa isi recapete statutul de important centru cultural. Viata artistica a comunitatii noastre a constituit una din preocuparile mele constante” – a declarat Gabriel Boriga, Primarul Municipiului Targoviste.

Desfasurata in Piata Mihai Viteazul si in Centrul Vechi, unde au fost amplasate doua scene, aceasta prima editie a Festivalului Artelor s-a remarcat prin paradele de marionete uriase (Teatrul Municipal pentru Copii si Tineret “Mihai Popescu” – Targoviste), atelierele de pictura pentru copii sustinute de elevii Liceului de Arte “Balasa Doamna”, face painting si animatie pentru copii, dans si prezentari de moda cu elevii claselor de dans modern, balet si design vestimentar de la Centrul Judetean de Cultura Dambovita, prin statuile vivante ale Teatrului MASCA, dar si prin recitalurile extraordinare ale catorva dintre cele mai renumite trupe, ansmabluri si solisti – Razvan Mazilu & Friends (singurul moment artistic care a reprezentat Romania la Olimpiada Culturala de la Beijing), Horia Brenciu si HB Orchestra, Distinto, Fly Project, Ovidiu Lipan Tandarica, Marius Mihalache & Friends, Maria Buza si Taraful sau, Tibi Scobiola Band si multi altii.

Momente artistice deosebite au fost sustinute de Dracula’s Girls (trupa de majorete medaliata cu aur la campionatul national de profil), Scoala de Dans «Salsa Linda», elevii Scolii Generale «Ion Alexandru Bratescu Voinesti» si Trupa DEKO (stand up comedy)

Targul de arta deschis la Targoviste in perioada festivalului a reunit expozitii cu vanzare de carte, flori, ceramica si icoane pictate pe lemn. Colectiile de bijuterii hand made si expozitia de fotografie “Peisaj urban” prezentata in cadrul Salonul National de Fotografie Turistica, spectacolul de teatru “Nebuni de familie” cu Alexandra Ioachim si Corneliu Jipa de la Teatrul “Tony Bulandra” (Targoviste), melodiile si dansurile folclorice prezentate de Ansamblul “Ciuleandra” si Orchestra “Chindia” din Targoviste, spectacolul de circ sustinut de Trupa “Shadows”, recitalul sextetului de alamuri “Valahia Brass” sau recitalul la nai al solistului Cristian Moroianu au constituit alte puncte de atractie pe toata perioada Festivalului Artelor organizat impecabil de Primaria Muncipiului Targoviste.

Oana Georgescu