DTO Tellur Rally Team – Vicecampioana nationala!

Am incheiat la Sibiu ultima etapa a acestui sezon al Campionatului National de Raliuri – Dunlop cu un loc II in clasamentul general pe echipe, asigurandu-ne astfel titlul de vicecampioni ai aceleasi categorii! Va multumim tuturor pentru sustinerea de care ati dat dovada in acest an si va promitem ca nu ne vom opri aici! - DTO Tellur Rally Team

Sprint final spre podiumuri pentru toti membrii echipei DTO Tellur Rally Team, echipa sustinuta de Catena

Raliul Sibiului 2018 a pus punct unui sezon competitional de exceptie in cadrul Campionatului National de Raliuri – Dunlop 2018 in care DTO Tellur Rally Team a dovedit faptul ca face parte din elita intrecerii nationale, obtinand rezultate cu atat mai notabile cu cat au fost obtinute intr-o editie abordata cu o noua componenta si cu alte materiale de concurs pentru fiecare dintre echipaje. Majoritatea echipajelor au cucerit titluri de campioni si vicecampioni nationali si s-au clasat pe podiumuri la categoriile si clasele la care au concurat. Sibiul si traseele superbe din zona au oferit nu doar ultimii kilometri competitivi din sezonul 2018, ci si un prilej pentru membrii DTO Rally Team sa ofere fanilor noi doze de spectacol, fara a neglija punctele puse in joc si obiectivele sportive de atins. Intrecerea a confirmat statutul si valoarea echipei ca a doua forta a campionatului, in primul an in aceasta formula.

Vali Porcisteanu si Dan Dobre au abordat intrecerea, asa cum au si anuntat inainte de start: cu intentia de a-si pastra pozitia secunda in ierarhia absoluta. Am facut pasul catre cel mai inalt nivel din punctul de vedere al masinilor care concureaza in intrecerea interna si stiam ca ne asteapta un sezon greu. Am muncit mult impreuna cu Dan, am progresat constant, si am izbutit sa obtinem si rezultate. Or, avand perspectiva de a incheia anul in spatele lui Simone, ne-am propus pentru acest raliu sa abordam o strategie care sa ne permita obtinerea acestui rezultat mai mult decat meritoriu in contextul dat – a declarat Vali Porcisteanu care a abordat raliul cu un ritm safe, fara riscuri. In cea de-a doua zi, a atacat si a urcat pe pozitia secunda, care trebuia doar pastrata, ceea ce s-a si intamplat. Suntem multumiti ca am incheiat sezonul pe o pozitie pe care, probabil, putini ne vedeau la inceputul anului. Si ma bucur ca fie si in contextul in care la aceasta intrecere am pus obiectivul pe primul plan, am reusit sa le oferim numerosilor nostri fani si satisfactia de a ne vedea cei mai rapizi pe Nucet 2, Dobarca 2 si cele doua treceri de la Paltinis (incluzand si Power Stage-ul) – a concluzionat pilotul.

La Clasa 3, Cristian Dolofan si Mihai Sandu au obtinut o noua clasare pe podium si au incheiat anul pe locul II. Un rezultat demn de remarcat in contextul in care a fost obtinut la primul sezon in care au evoluat nu doar cu o noua masina, ci au facut si trecerea de la doua roti motrice la mult mai performantele si pretentioasele masini cu tractiune integrala. Categoria noastra a fost la fel de disputata precum cea de la Clasa 2 – a declarat Cristi Dolofan. Tinand cont ca noi eram debutanti in cadrul acesteia, fara indoiala suntem extrem de fericiti de faptul ca am izbutit sa ne clasam pe locul doi. Un rezultat care ne ofera doza de incredere de care avem nevoie pentru urmatorul nostru pas, caci, asa cum am anuntat deja, am parcurs primii kilometri cu Peugeot 208 R5, masina cu care urmeaza sa abordam viitorul sezon.

Dublul campion national Raul Badiu en-titre, trei dintr-o lovitura la Sibiu

Dupa ce isi acontase la Iasi, penultima etapa a CNRD 2018 titlurile la doua roti motrice, Clasa 9 si in Cupa Suzuki, si dupa ce a debutat in WRC in Turcia, Raul Badiu s-a impus si la Sibiu in competitia monomarca. In plus, s-a clasat al doilea la Clasa 9 si pe locul III in competitia masinilor cu tractiune pe puntea fata. E momentul de final pentru o stagiune pe care o incheiem cu o tripla. Pentru noi insa, este doar o etapa in cariera si ne asteapta o iarna in care urmeaza sa muncim foarte mult pentru a pregati sezonul 2019 care va aduce o multime de schimbari in ceea ce ne priveste – a spus Raul.

Bogdan si Delia Nastase au avut parte de un abandon si apoi de o prezenta in SuperRally, dar incheie si ei sezonul 2018, ca si Cristi Dolofan, pe locul secund al clasamentului Clasei 11. Am pornit un nou proiect si am izbutit sa ne impunem intre protagonistii categoriei. Este o pozitie care onoreaza, dar care ne si obliga in perspectiva viitorului sezon – au spus la unison familia Nastase.

Din dorinta de a forta obtinerea titlului in competitia debutantilor, pilotul Eugen Caragui a decis ca la Sibiu sa concureze in premiera cu o masina R2, cu care mai concurase la Sinaia si cu care va aborda viitorul sezon. La final avea sa-si vada visul implinit. Nu fara emotii insa. A abandonat din motive tehnice pe PS2, dar apoi a revenit in SuperRally si a obtinut punctele necesare pentru a deveni campion national. Am avut parte de probleme, dar parca succesul este si mai dulce in acest context, a declarat, vizibil incantat, la final, Eugen.

Ramona Rusu a avut un final de sezon fericit, ea reusind sa urce la Sibiu pe locul 3 in clasamentul debutantilor atat la Cupa Dacia, cat si la general, in timp ce Cristi Sugar si-a trecut in palmares titlul national la Rally 2.

CATENA felicita echipa DTO Tellur Rally Team.

CATENA sustine campionii!

Realizator: Oana Georgescu
Editor: Nicu Pojaru