Ersa – Rochii de mireasa

La World Trade Center, designeri romani consacrati, designeri de renume international si debutanti si-au reunit “fortele” sub egida Fashion TV, pentru a aduce din nou “capitala modei” la Bucuresti. Designerul libanez Walid Atallah, membru al board-ului Dubai Fashion Week, recunoscut pentru creatiile sale accesorizate cu diamante a fost prezent la Bucharest Fashion Week cu una dintre cele mai scumpe colectii ale sale pe care le-a prezentat chiar in prima seara.

Couturierul italian Giada Curti, brand-ul grecesc Celebrity Skin, Catalin Botezatu, Mihai Albu, Laura Olteanu, Clara Rotescu, Ego Men’s Fashion Concept, Benvenuti, BSB, Karen Millen, Cristiana si Izabela Purdescu, se numara deja printre obisnuitii si mai ales consacratii BFW. Asa cum este si Casa de Moda ERSA care, dupa ce a reconfirmat la “The Bride Show Dubai” titlul de cel mai bun designer de rochii de mireasa primit in 2009, a prezentat la Bucuresti o superba colectie cu broderii pretioase, linii fluide si detalii elaborate.

Rochii de mireasa pretioase si rafinate, cu talie evidentiata, bustul pus in valoare si un croi pentru o imagine stralucitoare si diafana sau materialele din satin, triplu voal, dantela in combinatii stralucitoare au alcatuit o colectie demna de deschiderea celui mai important eveniment de moda al anului. Pentru ca ERSA Atelier a deschis cea de-a XV-a editie a Bucharest Fashion Week.

Oana Georgescu