Schimbare de look – August 2010

La inititiva revistei TONICA a Trustului de Presa GALENUS, profesionistii de la Salonul “Exclusive Hair Style” de la etajul II al PLAZA Romania au reusit o spectaculoasa SCHIMBARE de LOOK. Protagoniste au fost Ileana Popescu - make up artist, Dana Visanescu - hair-stylist si Dana Costache - nail artist. Acestea aveau sa uimeasca asistenta prin spectaculoasa schimbare a modelului ales, o adolescenta care s-a lasat si s-a bazat fara rezerve pe talentul si imaginatia celor trei specialiste in domeniu.

Gazda desavarsita, hair-styilistul Dan Visanescu, a discutat mai intai cu fata aleasa pentru SCHIMBAREA de LOOK, a aflat ce si-ar dori aceasta, apoi a sfatuit-o ce tunsoare si ce machiaj i s-ar potrivi varstei, fizionomiei fetei si stilului sau de zi cu zi. “Am ales o coafura care sa se potriveasca varstei si care sa fie in tendintele 2010. O tunsoare medie, naturala usor de aranjat si acasa, dar care ii scoate in evidenta conturul fetei si ochii” – ne-a spus aceasta.

Inainte de a fi coafat, modelul a trecut pe la cabinetul de cosmetica unde, make-up artistul Ileana Popescu i-a evidentiat trasaturile si i-a dezvaluit “secretele” unui machiaj natural, dar desavarsit. “Am ales un machiaj de zi, natural” – a spus Ileana Popescu. “Trebuie respectate cu strictete, pas cu pas, etapele de demachiere si hidratare a tenului, urmate de machiajul propriu-zis al fetei, ochilor si buzelor. Modelul are ochii mici, descendenti si caprui, deci i-am marit prin… umbre, fara sa aplic culori complementare. Am folosit un fond de ten cu textura lejera, fara prea mare acoperire si o pudra neutra, intrucat tenul fetei desi nu avea probleme, i-am dat luminozitate. Pentru genele mici, am folosit un rimel pentru volum si alungire. Fata avea buza superioara mai mica, de aceea am decis sa corectez acest neajuns aplicand un glos peste ruj”.

Si cum o SCHIMBARE de LOOK impune si o manichiura impecabila, la moda, nail-stylistul Dana Costache a ales o culoare in tendintele sezonului estival 2010: rozul metalic! “Culoarea ii scoate in evidenta forma frumoasa a unghiilor si degetele lungi si subtiri” – a argumentat ea.

Rezultatul? Spectaculos!

Oana Georgescu