Catena este „Cel mai COOL lanț farmaceutic”, pentru al doilea an consecutiv

44 vizualizari



Datorită comunicării eficiente, originalităţii și inovației campaniilor şi mesajelor transmise către pacienți, Catena a primit şi în acest an premiul de „Cel mai COOL lanț farmaceutic”, după ce aceeaşi distincţie fusese acordată Farmaciei inimii şi în 2018. 


Catena este „Cel mai COOL lanț farmaceutic”, pentru al doilea an consecutiv Catena este „Cel mai COOL lanț farmaceutic”, pentru al doilea an consecutiv Catena este „Cel mai COOL lanț farmaceutic”, pentru al doilea an consecutiv Catena este „Cel mai COOL lanț farmaceutic”, pentru al doilea an consecutiv

Premiul a fost acordat în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Galei Forbes 100 Cool Brands, eveniment anual destinat celor mai cool, creative și inovatoare branduri din România. Premiul vine în anul în care Catena împlineşte 20 de ani. 20 de ani de performanţă la cel mai înalt nivel, 20 de ani în care a oferit servicii de calitate pacienţilor.

Peste 300 de antreprenori au participat la gală, ocazie cu care au fost acordate premii brandurilor celor mai cool din categoria lor și celor care s-au distins în ultimul an prin campanii creative și cool. Catena a fost reprezentată la Gala Forbes 100 COOL Brands 2019 de Sabina Cărbunaru, manager marketing, Daniela Cioiu, specialist marketing, Mirela Rădulescu, specialist marketing şi Marius Ciubotaru, consilier în comerț și marketing. 

„Este o onoare şi o mare bucurie pentru brandul Catena să facă parte din gaşca brandurilor cool pentru al doilea an consecutiv. În numele colegilor mei din echipa de marketing Catena, mulţumesc celor care ne-au votat, pacienţilor care ne aleg în fiecare zi. Nu în ultimul rând, mulţumesc celor peste 6000 de membri ai familiei cool Catena. Lucrăm cu pasiune şi dăruire zi de zi de mai bine de 20 de ani. Felicit întreaga echipă Forbes pentru organizarea acestui eveniment memorabil”, a declarat Sabina Cărbunaru, după ce a ridicat premiul pentru „Cel mai COOL lanț farmaceutic”. 

Despre Catena

Datorită acțiunilor pozitive și a orientării către pacienți, Catena a devenit un nume, un simbol şi un trend mereu actual în lumea medicală românească, în ceea ce priveşte calitatea şi profesionalismul serviciilor oferite. Catena a integrat imaginea brandului în viața de zi cu zi a românilor, punând accentul pe definirea conceptului de viață sănătoasă și armonioasă. Catena a demonstrat, de-a lungul anilor, nu doar că vine în sprijinul sănătății românilor, ci şi că se implică activ în ample acțiuni de prevenție și de informare a populației, în activități de promovare și practicare a unui stil de viață sănătos, precum și în diverse campanii sociale și de ajutorare. Aprecierea şi încrederea de care se bucură brandul Catena sunt dovedite și de premiile pe care reţeaua de farmacii le-a primit în ultimii ani, printre care: premiul de cel mai COOL lanț farmaceutic din România pe anul 2018; Best Buy Award – Distincție pentru farmacia cu cel mai bun raport calitate-preț din România; Trusted Brands – premiul pentru „Brandul de farmacii în care românii au cea mai mare încredere”; Superbrands; Qudal – Lanțul de farmacii nr. 1 din punct de vedere al calității produselor și serviciilor din România.


Comentarii



Nume



Comentariu



Sunt de acord cu politica de confidentialitate
Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.