Opera Comica pentru Copii deschide Targul Poveste de Craciun si cel mai mare pationar dedicat exclusiv copiilor

Pe 30 noiembrie, la ora 16:00, Primaria Capitalei, prin Opera Comica pentru Copii (OCC), va deschide Targul „Poveste de Craciun” in curtea institutiei din Calea Giulesti nr.16, unde ii asteapta cu o multime de activitati si surprize de sezon pe cei mici impreuna cu familiile lor.

562 vizualizari

Tot aici se va deschide si Patinoarul Copiilor, cel mai mare de acest fel din Bucuresti dedicat exclusiv celor mici, care va functiona pe toata durata iernii si va fi animat de mini-spectacole pe gheata cu personajele indragite ale Operei Comice pentru Copii. Targul „Poveste de Craciun” va fi deschis zilnic pana pe 31 decembrie, in weekend de la 11:00 la 21:00 si in timpul saptamanii intre orele 16:00 – 21:00, iar intrarea este libera. 
     

In cadrul targului de la Opera Comica pentru Copii, cei mici vor putea participa la fiecare sfarsit de saptamana la „Atelierele lui Mos Craciun”, unde vor avea posibilitatea sa creeze decoratiuni de iarna, sa coloreze, sa picteze sau sa se transforme in diverse animalute ori personaje. Copiii sunt invitati sa ii scrie lui Mos Craciun scrisori speciale la atelierul de caligrafie si sa se joace in voie la „Camera de Joaca - Games Room”. Pe scena pregatita pentru Targul „Poveste de Craciun” vor fi prezentate mai multe spectacole in care vor evolua solistii vocali si instrumentistii Operei Comice pentru Copii, copiii de la Atelierele „Micul Artist” si coruri din Programul National Cantus Mundi. Printre surprizele targului vor fi „Sania cu 4 reni” si „Casuta lui Mos Craciun”, unde, din 8 decembrie, va poposi chiar Mos Craciun in persoana! Si, daca vi se face frig cat il asteptati pe Mosul, veti gasi la Targul „Poveste de Craciun” mancaruri si bauturi de sezon, fierbinti si aromate.

     

Premiera „Onix si Barton”
     

Premiera lunii decembrie la Opera Comica pentru Copii este spectacolul de teatru „Onix si Barton”, in regia Anei Craciun-Lambru, care va fie prezentat pe scena Salii UnderGrant pe 2 si 3 decembrie.  Spectacolul este cel de-al doilea proiect castigator in cadrul concursului pentru tinerii creatori „Stagiunea UnderGrant”, derulat anul trecut de OCC. O emotionanta poveste a unei pisici ratacite, a unui caine vagabond si a prietenilor lor, „Onix si Barton” ne invita, in ajunul sarbatorilor, sa ne reamintim de empatie si toleranta, privind la discrepantele sociale pe care poate, in mare parte, le ignoram. Creatoarea Ana Craciun Lambru si actorii vor spune aceasta poveste cu ajutorul papusilor, al muzicii si al umbrelor, decorul si personajele fiind alcatuite din materiale reciclabile.

     

„Poveste de craciun” Sold Out
     

Opera Comica pentru Copii anunta ca biletele la cea de-a treia editie a spectacolului-mozaic de sarbatori „Poveste de Craciun” de la Sala Polivalenta au fost vandute in totalitate. Pe 14 decembrie, de la ora 19:00, publicul va avea ocazia sa ii vada pe cativa dintre cei mai renumiti artisti romani  precum soprana Felicia Filip, solista Paula Seling, Teodora Buciu, castigatoarea sezonului 6 al show-ului „Vocea Romaniei”, alaturi de coruri de copii din Programul National Cantus Mundi, conduse de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului „Madrigal-Marin Constantin” si de balerinii Operei Nationale Bucuresti, Cristina Dijmaru si Ovidiu Matei Iancu. Invitatul special din strainatate al acestei editii va fi tenorul lituanian Kristian Benedikt. Pe 1 decembrie, in Sala Mare a Operei Comice pentru Copii se va reintoarce indragitul spectacol  de balet „Spargatorul de nuci” in coregrafia lui Catalin Caracas, la care biletele la cele 14 reprezentatii programate sunt deja vandute in proportie de 90%!
     

 

Opera Comica pentru Copii este o institutie publica de cultura aflata in subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, condusa din anul 2014 de catre soprana Felicia Filip. Unica in lume prin segmentul de public caruia i se adreseaza, Opera Comica pentru Copii are lunar peste 10.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 500 de reprezentatii, dintre care 19 premiere.




Opera Comica pentru Copii deschide Targul Poveste de Craciun si cel mai mare pationar dedicat exclusiv copiilor Opera Comica pentru Copii deschide Targul Poveste de Craciun si cel mai mare pationar dedicat exclusiv copiilor

Comentarii



Nume



Comentariu