Festivalul Enescu 2017

Pe 16 februarie, la ora 10 se pun in vanzare biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 in reteaua Eventim!
     
Peste 3.000 de artisti din intreaga lume vor fi prezenti la Bucuresti si in alte sapte orase din tara in cadrul a 80 de evenimente, la editia 2017 a Festivalului Enescu, intre 2 si 24 septembrie.  Printre artistii prezenti la editia 2017 a Festivalului International George Enescu se numara superstaruri ale muzicii clasice precum pianistul Lang Lang, tenorul Jonas Kaufmann si contratenorul Philippe Jaroussky. In premiera, 30 dintre cei mai importanti compozitori contemporani ai lumii vor fi, de asemenea, prezenti si interpretati in Festival.

347 vizualizari

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 se pun in vanzare pe joi, 16 februarie, de la ora 10, in reteaua EVENTIM, atat online, pe site-ul www.eventim.ro, cat si in reteaua magazinelor EVENTIM din intreaga tara (Germanos, Orange, Vodafone, Diverta, Carrefour, librariile Humanitas si Carturesti, statiile OMV), la birourile EVENTIM din Bucuresti si din tara, precum si pe site-urile EVENTIM din strainatate si in retelele EVENTIM internationale.

Intre 2 si 24 septembrie, Festivalul International George Enescu aduce la Bucuresti si in alte sapte orase din tara - Iasi,  Brasov, Cluj, Timisoara, Bacau, Ploiesti si Sibiu - peste 3.000 de artisti din intreaga lume in cadrul a 80 de evenimente.
     
Printre artistii prezenti la editia 2017 a Festivalului International George Enescu se numara superstaruri ale muzicii clasice precum pianistul Lang Lang, tenorul Jonas Kaufmann, contratenorul Philippe Jaroussky, violonistii Anne - Sophie Mutter si David Garrett si pianista Martha Argerich. In premiera, 30 dintre cei mai importanti compozitori contemporani ai lumii vor fi, de asemenea, prezenti si interpretati in Festival.

Alaturi de seriile de concerte deja consacrate - Mari Orchestre ale Lumii, Recitaluri si Concerte Camerale si Concertele de la Miezul Noptii -, editia 2017 lanseaza in premiera seria Muzica secolului XXI, desfasurata la Sala Radio, in cadrul careia vor fi interpretate lucrari ale unora dintre cei mai importanti compozitori contemporani ai lumii. 30 dintre acestia, printre care nume precum Rodion Shchedrin, Jorg Widmann si Eliot Goldenthal (distins cu Premiul Oscar pentru cea mai buna coloana sonora pentru filmul Firda, cu Salma Hayek) vor intra in dialog cu publicul la Bucuresti in cadrul Forumului International al Compozitorilor, organizat de asemenea in premiera. Timp de sase zile, compozitorii vor dialoga despre rolul muzicii contemporane in societatea actuala. Intrarea pentru acest eveniment este gratuita, in baza inregistrarii prealabile.
     
Cu un nou directorat de prima marca la nivel international - Zubin Mehta, Presedinte Onorific si Vladimir Jurowski, Director Artistic, Festivalul Enescu 2017 pune intr-o noua lumina muzica si creatia lui George Enescu, muzica clasica si muzica contemporana. Ca parte a acestui demers, Festivalul va valorifica de asemenea noi moduri de expresie a muzicii si a creativitatii artistice, prin tehnologie, prezentand lucrari cunoscute intr-o noua abordare si va oferi publicului posibilitatea sa se bucure de un numar record de lucrari de George Enescu (37) - doua dintre acestea fiind in premiera in Festival.
     
Editia 2017 va acorda si matematica la sunetul muzicii,  in interiorul Bucurestiului Creativ. In premiera absoluta in Romania, va avea loc Imaginary – o expozitie interactiva despre matematica si muzica.
     
Printre artistii invitati in premiera la aceasta editie a Festivalului Enescu se numara nume precum: Lang Lang, Jonas Kaufmann, Philippe Jaroussky, Magdalena Kožená, Daniil Trifonov, Riccardo Chailly, Thomas Hampson, Dmitri Hvorostovsky, Olga Peretyatko, Khatia Buniatishvili, Tine Thing Helseth, Andrei Ionita si Anoushka Shankar. Li se alatura orchestre de top precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Royal Concertgebouw Amsterdam, Münchner Philharmoniker, London Philharmonic Orchestra. Dirijori de prim rang ca Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit,  Riccardo Chailly, Michail Pletnev si Vladimir Jurowski vor fi de asemenea prezenti. Editia 2017 aduce si prezente romanesti de top intr-una dintre cele mai dense selectii: Orchestra si Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra Nationala Radio, orchestrele din Cluj, Iasi, Timisoara, Bacau si Brasov, dirijorii Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Adrian Petrescu, Cristian Orosanu, Cristian Lupes si solistii Ruxandea Donose, Vlad Budoiu, Cosmin Ifrim, Adrian Sampetrean, Roxana Constantinescu, Szabo Balint, Gabriela Istoc, Teodor Ilincai, precum si laureati ai Concursului Enescu in concerte si recitaluri.
     
Festivalului International George Enescu 2017 se va deschide cu Oedipe in interpretarea London Philharmonic Orchestra sun bagheta dirijorului Vladimir Jurowski si avand proiectii multimedia in timp real, sub directia artistica a regizoarei Carmen Lidia Vidu.

Pretul biletelor individuale
Seria MARI ORCHESTRE (Sala Mare a Palatului)
Categ. I               180 RON (inclusiv TM)
ateg. a II-a          140 RON (inclusiv TM)
Categ. a III-a       110 RON (inclusiv TM)
Categ. a IV-a       80 RON (inclusiv TM)
 Seria RECITALURI SI CONCERTE CAMERALE (Ateneul Roman, Sala Auditorium)
Pentru concertele de la Ateneu:
Categ. I                  180 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a           140 RON (inclusiv TM)
Pentru concertele de la Sala Auditorium:
Categ. I                  50 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a           30 RON (inclusiv TM)
 Seria “BY MIDNIGHT” (Ateneul Roman)
Categ. I                  180 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a           140 RON (inclusiv TM)
 Seria MUZICA SECOLULUI 21 (Sala Mihail Jora – Sala Radio)
Categ. I                    50 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a             30 RON (iclusiv TM)

Programul complet al Festivalului Enescu 2017 este disponibil pe www.festivalenescu.ro.
Un ghid pentru achizitionarea de abonamente este disponibil la acest link.
 




Festivalul Enescu 2017 Festivalul Enescu 2017 Festivalul Enescu 2017

Comentarii



Nume



Comentariu