CATENA, sponsor de tradiţie al Raliului Argeșului 2021, ediţia XXI

Deschide videoclipul

După ce caravana raliurilor a vizitat Covasna, Brașovul, Harghita și Maramureșul, a venit rândul județului Argeș să găzduiască una dintre cele mai așteptate curse din Campionatul Național de Raliuri Betano 2021.

Raliul Argeșului Catena, cel mai important eveniment automobilistic din Muntenia, aduce Transfăgărășanul în prim-plan, oferind ocazia celor mai rapizi piloți să concureze pe cel mai faimos drum din țară, între Barajul Vidraru și Cabana Capra (dus-întors). Cu opt probe speciale,  peste 120 de kilometri cronometrați și cu zeci de viraje succesive pe care piloţii se vor duela cu secundelcursa a fost o veritabilă provocare, prin prisma traseului, rapid și tehnic și un veritabil spectacol în fața propriilor fani, cunoscuți pentru căldura cu care primesc caravana raliurilor și pentru numărul mare în care urmăresc duelurile de pe probele speciale programate în zona Câmpulung Muscel, dar și pe celebrul Transfăgărășan.

 

Start în fața propriilor fani pentru DTO Rally Team

           

Alături de cei peste 70 de competitori, trei echipaje DTO Rally, echipa sponsorizată de Catena s-au aliniat la startul cursei de casă a cărei organizator impecabil a fost:

  • Cristian Dolofan (pilot) şi Traian Pavel (copilot) - Citroen C3 Rally2, Clasa RC2
  • Eugen Cărăgui (pilot) şi Robert Fus (copilot) - Peugeot 208 R5 T16, Clasa RC2
  • Bogdan Năstase (pilot) şi Delia Năstase (copilot) - Mitsubishi Lancer EVO IX, Clasa NAT11 

           

„Mă bucur mult să revenim pe probele speciale de acasă, în fața fanilor argeșeni. Ca de obicei, vom da totul pe probele Raliului Argeșului CATENA și invităm fanii pe margine pentru un spectacol garantat”, a declarat pilotul Cristi Dolofan înaintea startului în Raliul Argeșului CATENA 2021.

           

Cursa a debutat cu prezentarea festivă a echipajelor, un eveniment prezentat de Dani Oțil și care a strâns sute de oameni în Piața Primăriei din Pitești. Echipajele au făcut apoi spectacol la testele oficiale (Shakedown) desfășurate lângă Budeasa Mică. În aceeași zi au avut loc primele probe speciale - câte două treceri pe „Godeni” și „Mateiaș”, ambele în apropiere de Câmpulung. În ultima zi, competiția s-a mutat exclusiv pe Transfăgărășan, drumul care a avea să decidă învingătorul în Raliul Argeșului CATENA 2021.

           

După experiența acumulată la primele trei curse ale sezonului, Eugen Cărăgui și Robert Fus au fost pregătiți să crească ritmul pe probele speciale ale Raliului Argeșului CATENA. „A sosit acel moment când concurăm în fața propriilor fani, la Pitești” - spunea Eugen Cărăgui. ”Abia aștept să înfruntăm Transfăgărășanul cu mașina noastră din acest sezon, Peugeot-ul 208 R5, și să oferim spectacol pentru toți prietenii de pe marginea probelor. Va fi un raliu dificil, însă este întotdeauna o plăcere să fim la start acasă, în zone atât de cunoscute nouă”.

           

Susținuți de cei doi copii, fanii lor cei mai înfocați, soții Bogdan și Delia Năstase au pornit în Raliul Argeșului Catena 2021 cu dorința victoriei în clasa 11, acolo unde au demonstrat deja că sunt cei mai rapizi în acest sezon. După locul secund obținut în ediția din 2020, și-au dorit să obțină maximum de puncte pe probele raliului de casă. „Este cel mai drag raliu al nostru. Așteptăm acest moment la fiecare început de sezon competițional și suntem entuziasmați când concurăm în fața prietenilor și fanilor locali!” - a spus pilotul Bogdan Năstase.

 

Raliul Argeșului are o istorie îndelungată în motorsportul din România, fiind una din competițiile care a avut loc de-a lungul multor decenii. Începând cu 1971, Raliul Argeșului a desfășurat un număr de 18 ediții sub numele Raliul Pitești, Raliul Dacia și Raliul Argeșului, fiind una dintre cele mai cunoscute între competițiile automobilistice românești. De asemenea, o ediție a Raliului României a avut loc tot pe probele speciale din jurul Piteștiului.

 

CATENA susține campionii!

Realizator: Oana Georgescu, Florin Prodana

Foto: DTO Rally

 



Cuvinte cheie
DTO Rally Team, Campionatul Na?ional de Raliuri Betano 2021, Raliul Argesului Catena 2021, Cristi Dolofan–Traian Pavel, Eugen Caragui-Robert Fus, Bogdan Nastase–Delia Nastase, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.