Next to Normal, un musical despre iubire și depresie

Deschide videoclipul

„Next to Normal – (A)normal” promite să fie un musical (a)normal de spectaculos! Nu ratați premiera verii,  pe 18 și 19 iunie dar și la începutul lunii iulie, pe data de 3! Intrarea este permisă tuturor spectatorilor, indiferent dacă s-au vaccinat sau nu. În sală însă se mențin aceleași reguli de distanțare și de purtare a măștii. Nu aveți așadar niciun motiv să nu mergeți la musicalul de la Teatrul de Operetă Ion Dacian din București. Echipa a muncit mult, vocile sunt pregătite, vă așteaptă un spectacol extraordinar din care aveți multe de auzit!

Când muzica te face să (te) asculți

 

De ce despre depresie, tulburare bipolară și iubire? Poate pentru că depresia e boala cea mai răspândită, dușmanul tăcut care așteaptă în umbră, poate pentru că am trecut printr-o perioadă grea de pandemie care a lăsat urme dureroase? Pentru că stresul e însoțitorul nostru tăcut de zi cu zi? Pentru că milioane de oameni suferă în tăcere, izolându-se din ce în ce mai mult de semenii lor până când nu mai văd nicio soluție la problemele vieții.

 

Și poate și pentru că discrepanțele dintre oameni sunt tot mai mari în ultimele decenii. Iar capacitatea noastră ca specie de a asculta, de a fi empatici, toleranți, de a întinde o mână de ajutor nu pare să fi crescut odată cu posibilitățile de câștig.

 

În lipsa unei strategii naționale de prevenire și combatere a tulburărilor psihice, ne rămân produsele culturale. Teatrul implicat social sau filmul cu mesaj.

 

„Next to Normal – (A)normal” este o astfel de compoziție care ne arată ce se întâmplă într-o familie când mama e afectată de depresia bipolară. Cum se schimbă relațiile cu fiica și cu soțul, cine o ajută, cine o înțelege, cum poate comunica ceea ce simte? Toți am trecut prin momente de anxietate sau măcar panică și știm cât de important e ca cineva să te asculte și să nu te judece.

 

Actorii s-au întâlnit cu psihologi și au aflat mai multe despre această tulburare chiar și de la prietenii lor. Care au avut curajul să se destăinuie și să-i ajute să înțeleagă ce înseamnă această boală și cum îți alterează viața.

 

Normal, (a)normal

 

Laureat al Premiului Tony în 2009 și al Premiului Pulitzer pentru dramaturgie în 2010, „Next to Normal – (A)normal” este un musical american pe versuri de Brian Yorkey și muzica de Tom Kitt. Considerat unul dintre cele mai mature musicaluri ale ultimelor decade, spectacolul a avut premiera pe Broadway în 2008, iar acum ajunge și în România.

 

Cu tușe suprarealiste, „Next to Normal – (A)normal” surprinde povestea emoționantă a familiei Goodman. Tatăl este arhitect, mama se grăbește să pregătească micul dejun și pachetele în fiecare dimineață, iar copiii lor sunt doi adolescenți temperamentali. Sub aparența unei familii fericite, viețile lor sunt departe de a fi normale. Mama, Diana, se confruntă, de 16 ani, cu o tulburare bipolară, anxietate și schimbări de dispoziție, față de care ceilalți membri ai familiei nu știu cum să se raporteze. Spectacolul invită publicul să pătrundă în mintea și inimile protagoniștilor, să înțeleagă și să empatizeze cu sensibilitățile și neîmplinirile lor.

 

De câtă luciditate este nevoie pentru a accepta realitatea așa cum e? Musicalul „Next to Normal – (A)normal” oferă o altă perspectivă de a privi lucrurile.

 

Text: Mihaela Moldoveanu

Credit Photo: Next to normal


Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.