Spectacol și adrenalină la Raliul Argeșului CATENA, 2021

Deschide videoclipul

Peste 70 de echipaje s-au aliniat la start-ul raliului de casă al echipei DTO Rally, susținută de Catena. Raliul Argeșului CATENA 2021 a fost, ca de fiecare dată, cel mai important eveniment al sezonului pentru cele trei echipaje care și-au propus să facă spectacol în fața propriilor fani dornici să urmărească duelurile de pe probele speciale.

Ediția din acest an a adus Transfăgărășanul în prim-plan, oferind ocazia piloților și copiloților să concureze pe cel mai celebru drum din țara noastră, între Barajul Vidraru și Cabana Capra. Cele 8  probe speciale cu peste 120 de kilometri cronometrați, pe un traseu deopotrivă rapid și tehnic, au pus la grea încercare echipajele, staff-ul tehnic și pe membrii echipelor de suport. Competiția s-a dovedit a fi o veritabilă provocare pentru piloți, 21 dintre echipaje abandonând înainte de a ajunge la finalul probei speciale cu numărul 8, care s-a încheiat la barajul Vidraru.

           

Pentru DTO Rally Team au concurat echipajele Cristian Dolofan - Traian Pavel (Citroen C3 Rally2, Clasa RC2), Eugen Cărăgui - Robert Fus (Peugeot 208 R5 T16, Clasa RC2) și Bogdan Năstase - Delia Năstase (Mitsubishi Lancer EVO IX, Clasa NAT11).  La bordul unor mașini de top, cei șase sportivi ai DTO Rally au pornit în Raliul Argeșului în dublă postură, aceea de concurenți și de organizatori ai unei competiții de tradiție (prima ediție a avut loc în 1971!), într-un efort comun de a oferi o experiență unică participanților și fanilor.

 

Raliul Argeșului CATENA, competiţia cea mai intens disputată a sezonului

              

Competiția a fost a doua cu coeficient 1.2 din Campionatul Național de Raliuri 2021, lupta dându-se între actualii lideri în clasamentul general. Simone Tempestini  (Skoda Fabia Rally2 evo) și-a luat un avans considerabil încă de pe PS1, fiindost mai rapid cu 17 secunde decât următorul clasat, Bogdan Marișca și  cu 22 de secunde față de Sebastian Barbu. Pe a doua probă, ”rolurile” s-au inversat, Marișca și Barbu, fiind în fața lui Tempestini. Campionul național en-titre avea să reconfirme pe a doua buclă a zilei, atunci când s-a luptat pentru primul loc cu Sebastian Barbu. Acesta s-a apropiat periculos de fiecare dată, diferența dintre cei doi pe PS3 fiind de numai 0,8 secunde și a profitat  în final de ieșirea în decor a lui Bogdan Marișca, ocupând locul secund. Cea de-a doua zi de concurs a programat mult-așteptatele  probe de pe Transfăgărășan, patru la număr, unde, cvintuplul campion național nu a mai cedat supremația. Într-un singur moment pilotul sibian s-a apropiat de Simone Tempestini, pe ”power stage”-ul de pe Vidraru, atunci când diferența a fost de numai 1,4 secunde.  Pe locul III s-a clasat binecunoscutul ”veteran” Dan Gîrtofan. Cu trei victorii din tot atâtea participări în actuala ediție a Campionatului Național de Raliuri Betano, Simone Tempestini este lider în clasamentul general FIA, cu 150,8 puncte. Pe locul II se află Sebastian Barbu (110,2 puncte), iar pe III rămâne Bogdan Marișca (88,2 puncte). Echipajul Mihai Manole - Marc Banca au obținut victoria la ”2 Roți Motrice”, succes care le consolidează poziția de lider în grupă. Cei doi au profitat de ieșirea în decor pe PS1 a rivalilor Norbert Maior și Francesca Maior.

           

Marea surpriză a venit la Debutanți, unde Ciprian Lupu și Andrei Pintilii au câștigat în CNRB, în timp ce Costin Popescu și Mihai Rotaru, au punctat doar în campionatul de asfalt.

 

După ce etapa trecută a fost devansat de David Tarța, Paul Popa și-a luat revanșa în Raliul Argeșului și a fost mai rapid decât pilotul băimărean. Tarța rămâne însă liderul Juniorilor după primele 5 etape. În Cupa Dacia victoria i-a revenit lui Roland Csato, diferența față de Victor Supuran, al doilea clasat, fiind de numai 1,7 secunde. Lupta dintre cei doi este apropiată și în clasamentul cupei monomarcă. Radu Necula, campionul naţional din 2017, nu le-a mai oferit nicio șansă contracandidaților pentru câștigarea Swift Cup și a fost mai rapid cu 21,7 secunde decât al doilea clasat, Paul Popa. El a câștigat Raliul Argeșului și la Clasa RC5. Pe un Mitsubishi Lancer Evo, Adrian Teslovan continuă să își îmbunătățească rezultatele la Clasa RC2N, obţinând  o victorie clară în Argeș la clasă și un loc IV la general. Dorin Banciu s-a impus la NAT11, după ce Bogdan Năstase și Călin Bucur au abandonat chiar în ziua decisivă a raliului. Clasat pe locul II în etapa de la Pitești, Răzvan Nechifor este liderul clasei, cu 103,2 puncte. La NAT12, victoria i-a revenit lui Mircea Samuil.

             

Grupul Fildas-Catena este susține în acest sezon competițional echipajele DTO Rally Team care continuă lupta pentru titlul suprem în Campionatul Național de Raliuri la ultimele etape de la Sibiu, Iași și Bacău.

           

CATENA susține campionii!

Realizator: Oana Georgescu, Florin Prodana

Foto: RallyPhoto.ro



Cuvinte cheie
DTO Rally Team, Campionatul Na?ional de Raliuri Betano 2021, Raliul Argesului Catena 2021, Cristi Dolofan–Traian Pavel, Eugen Caragui-Robert Fus, Bogdan Nastase–Delia Nastase, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.