Gărâna Jazz Festival 2021 Personalități de excepție pe scena din Poiana Lupului

Organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră European Jazz Network, Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna, ajuns la cea de-a 25-a aniversare, este o manifestare culturală de referință susținută prin tradiție de Catena. Anul acesta a fost gazdă a 20 de concerte excepționale, toate programate pe scena din Poiana Lupului timp de 5 zile și 5 nopți.

Iubitorii jazzului de calitate și-au dat întâlnire în satul de legendă, într-un peisaj pitoresc din Munții Semenic, la peste 1.000 de metri altitudine, acolo unde au avut parte de momente de neuitat, în care s-au putut bucura de muzica live şi de recilaturile artiştilor români și străini. Programul acestei ediții aniversare a reflectat tradiția festivalului de a aduce în fața publicului cele mai noi proiecte muzicale din jazz-ul contemporan, nume de top ale jazz-ului autohton și internațional precum Paul Lay Trio, Avishai Cohen Trio, Dhafer Youssef, Antonio Faraò Electric Trio, Eivind Aarset Band, Miłosz Bazarnik Trio, Omer Klein, Mircea Tiberian sau Luiza Zan.

Meritele principale sunt alte organizatorului, Marius Giura, președintele Fundației Culturale Jazz Banat, sufletul de un sfert de secorl al acestui eveniment. Cele cinci seri de festival au avut un program complex și variat și au propus experiențe muzicale generoase și diverse, momente de improvizație unice și interpretări admirabile. Gărâna Jazz Festival 2021 a debutat în forță încă din prima seară cu patru concerte memorabile. Pe scena din Poiana Lupului au evoluat trio-urile Paul Lay, Mircea Tiberian și Avishai Cohen, dar și quartet-ul Trygve Seim Helsinki Songs.

Instrumental Artist Of The Year, la Gărâna

Pianistul francez Paul Lay a concertat cu trio-ul său, alături de Isabel Sörling (voce) și Simon Tailleu (contrabas) celebrând cei peste 100 de ani de când a avut loc primul concert de jazz în Europa, la Nantes, pe 12 februarie 1918. Paul Lay Trio a lansat anul trecut albumul “Deep Rivers” care revizitează și rescrie cântece populare americane, de la gospel la cântecele Ninei Simone. Cei trei muzicieni aduc un tribut muzical jazzului, bluesului și muzicii populare americane. Paul Lay este unul dintre cei mai în vogă pianiști francezi ai momentului, fiind distins cu titlul “Instrumental Artist Of The Year” la Victoires du Jazz 2020. În 2016 a primit din partea Academiei de Jazz Franceze Premiul ”Django Reinhardt – Cel mai bun muzician francez al anului”. A concertat în peste 70 de țări, colaborează cu Riccardo Del Fra, Géraldine Laurent, Eric Le Lann și Ping Machine, iar în prezent este liderul a două trio-uri de jazz; cu Dre Pallemaerts și Clemens Van Der Feen a înregistrat albumul “The Party” (2017), iar cu trio-ul format din Isabel Sörling și Simon Tailleu prezent la Gărâna în prima zi de festival a înregistrat “Alcazar Memories” (2017) și “Deep Rivers” (2020).

Invitat în prima seară de festival Mircea Tiberian Trio (România, SUA, Germania) a concertat în formula Mircea Tiberian (pian), Chris Dahlgren (contrabas) și Tilo Weber (baterie). Considerat a fi ”unul dintre muzicienii cu evoluția cea mai complexă şi spectaculoasă din muzica românească a ultimelor decenii”, Mircea Tiberian a revenit în Poiana Lupului de cei doi valoroși muzicieni, stilul său situându-se între ”modernitate, experiment, tradiționalism şi originalitate”, cu influenţe main stream, afro-americane şi din muzica clasică europeană.

Avishai Cohen, 50 de ani, 50 de concerte în 50 de țări

În 2020, celebrul contrabasist israelian Avishai Cohen a împlinit 50 de ani și și-a dorit să își sărbătorească ziua de naștere susținând 50 de concerte în 50 de țări. Pandemia COVID-19 i-a dat planurile peste cap, iar turneul aniversar de promovare a ultimului său album, ”Arvoles lansat în 2019 a trebuit să fie amânat pentru acest an. Astfel, Gărâna Jazz Festival 2021 a avut bucuria să găzduiască unul dintre cele mai așteptate concerte ale muzicienilor din Israel și Azerbaidjan, Avishai Cohen (contrabas), Elchin Shirinov (pian) și Roni Kaspi (baterie). Avishai Cohen spunea: “în viețile noastre încercate, muzica poate fi o formă de salvare. Cel puțin, asta a reprezentat întotdeauna muzica pentru mine”. A făcut parte din Chick Corea’s New Trio și a fost cofondator al ansamblului ”Origin”. După câțiva ani și-a continuat cariera pe cont propriu, încluzând în creațiile sale muzica sefarde și flamenco, ritmurile afro-cubaneze. A lansat 17 albume, a susținut sute de concerte și are deja publicul său. A fost distins în 2013 cu premiul ”Echo Jazz” pentru albumul ”Duende”, ”DownBeat” Magazine l-a numit pe Avishai Cohen un “vizionar al jazzului, de proporții globale”, iar ”Bass Player” Magazine l-a inclus în Top 100 al celor mai influenți bassiști ai secolului XX.

Trygve Seim Quartet este condus de saxofonistul norvegian Trygve Seim, un prieten mai vechi al publicului de la Gărâna și este alcătuit din Kristjan Randalu (pian), Mats Eilertsen (contrabas), Markku Ounaskari (baterie) și Sven Persson (sunet). Temele muzicale alese sunt tributuri aduse marilor muzicieni care l-au inspirat, precum Ornette Coleman și Jimmy Webb. A înregistrat 22 de albume la celebrul ECM Records, dintre care 7 albume îi poartă semnătura ca leader; compozițiile și aranjamentele orchestrale l-au propulsat în eșalonul cel mai valoros al muzicienilor nordici.

Realizator: Oana Georgescu