DTO Rally Team, în premieră pe macadamul Sibiului

67 de echipaje din țară și străinătate s-au aliniat la start-ul Raliului Sibiului, ajuns la cea de 21-a ediție, fiind și cea de-a VII-a etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2021. Organizată de Sibiu Racing Team, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, competiția a marcat o premieră: macadamul a fost suprafața care a pus la grea încercare toți concurenții și pe membrii echipelor lor. Cu o lungime totală de 400 km, ediția din acest an a Raliului Sibiului desfășurată pe drumurile de macadam din Munții Cindrel a avut 8 Probe Speciale care au însumat 112,62 km cronometraţi.

Această competiție este celebră pentru amplasarea parcului de service în centrul istoric al orașului, cât și pentru probele speciale dure și spectaculoase. Cu mii de fani care au aplaudat și ovaționat echipajele la parada din Piața Mică și Piața Mare, la startul festiv sau pe toate cele opt probe, dar și la festivitatea de premiere, Raliul Sibiului a fost o cursă care va rămâne mereu în memoria echipajelor și a spectatorilor prezenți peste tot. Probele speciale provocatoare, în urcare sau coborâre, competiția în sine, duelul echipajelor, ploaia, praful și spectacolul total au fost ingerdientele unei curse memorabile. După testele oficiale, sportivii au parcurs două treceri pe „Cheile Cibinului”, urmate de piesa de rezistență a Raliului Sibiului, proba specială „Șanta”, desfășurată pe întuneric. În cea de-a doua zi echipajele au parcurs două bucle pe probele „Rășinari” și „Șanta”, competiția fiind încheiată cu circuitul din cartierul ”Ștrand” din Sibiu, celebru pentru spectacolul oferit fanilor.

DTO Rally Team, echipa argeșeană susținută de Catena a concurat în formație completă cu toate cele trei echipaje: Cristi Dolofan-Traian Pavel (Citroen C3 Rally2, clasa RC2), Eugen Cărăgui-Robert Fus (Peugeot 208 R5, clasa RC2) şi Bogdan Năstase-Sebastian Itu (Mitsubishi Lancer EVO IX, clasa NAT11).

O cursă cu de toate pentru DTO Rally Team…

Cristi Dolofan și Traian Pavel au avut parte de un raliu dificil, cu trei pene de cauciuc în cele două zile de concurs. După un asemenea incident vineri, în a doua zi de concurs echipajul a avut parte de alte două pene, evenimente care i-au încetinit semnificativ în lupta cu secundele. În ciuda acestor momente, Cristi și Traian se declară mulțumiți de ritm și evoluție, reușind să se distreze pe probele speciale în condiții de caniculă și pe un traseu dur. „A fost greu, foarte greu! Probele au fost mai dificile și dure decât m-am așteptat și am realizat că nu poți merge la fel de tare ca la alte raliuri de macadam. Mă bucur mult că am ajuns la final, în ciuda problemelor avute și a timpului pierdut cu cele trei pene. Citroen-ul C3 Rally2 a rezistat excelent și s-a comportat exemplar pe urcări sau coborâri pe cele opt probe, iar fanii au fost superbi, mai ales la startul festiv și pe proba de noapte. O atmosferă frumoasă aici la Sibiu!” – declara Cristi Dolofan la finalul Raliului Sibiului 2021.

Eugen Cărăgui și Robert Fus s-au aflat la al doilea raliu pe macadam cu noul Peugeot 208 R5, reușind de-a lungul cursei să facă spectacol pentru numeroșii fani prezenți și să se distreze pe fiecare kilometru cronometrat. Obiectivul echipajului, acela de a ajunge la final, a fost îndeplinit, cei doi fiind la a cincea cursă încheiată în acest sezon.

„Atmosfera de la Sibiu a fost superbă, iar pentru asta le mulțumim numeroșilor fani! A fost un raliu bun pentru noi, unde ne-am simțit bine și ne-am dorit mult să ajungem la final. Am abordat o strategie precaută, pentru a ne feri de orice probleme date de duritatea probelor speciale, fiind abordarea corectă, așa cum am descoperit la final” – a spus Eugen Cărăgui.

Bogdan Năstase a concurat alături de un nou copilot, experimentatul Sebastian Itu, iar echipajul a avut un ritm excelent. Cei doi au dominat clasa 11 de pe prima până pe ultima probă specială. În ciuda unor probleme tehnice cu un cablu de la timonerie rupt, care a obligat echipajul să parcurgă ultimele două probe doar cu treapta a treia de viteză, Năstase și Itu s-au impus pe 7 din cele 8 speciale sibiene. „Pentru noi a fost un raliu excelent, la care n-am simțit superb” – mărturisea Bogdan Năstase la finalul cursei. Totul a decurs perfect până aproape de final, având un ritm foarte bun și fiind în vârful clasamentului open. Chiar dacă am avut niște probleme tehnice cu timoneria, am reușit să ajungem în ultimul parc de service și eram fericiți de victoria obținută la clasa 11. Din păcate, la final am avut parte de o eroare de pontare la intrarea în service, ceea ce a dus la o excludere tristă”.

Iată palmaresul Raliul Sibiului 2021, ediţia 21, etapa a VII-a:

Locul I: echipajul Simone Tempestini (pilot) şi Sergiu Itu (copilot) – Skoda Fabia R5, clasa RC2

Locul II: echipajul Sebastian Barbu (pilot) şi Bogdan Iancu (copilot) – Skoda Fabia Rally2, clasa RC2

Locul III: echipajul Adrian Teslovan (pilot) şi Vajk Imre Cseh (copilot) – Mitsubishi Lancer EVO, clasa RC2N.

În 2021, grupul Fildas-Catena este alături de echipajele DTO Rally Team care continuă lupta pentru podium în Campionatul Național de Raliuri la Raliurile Iașului și Clujului.

CATENA susține campionii!

Realizator: Oana Georgescu, Florin Prodana