Circuitul Ecvestru Salonul Calului 2015

Etapa I, editia a IV-a


Unul dintre cele mai asteptate evenimente ale primaverii a fost si prima etapa a circutului ecvestru Salonul Calului 2015, eveniment ajuns la cea de-a IV-a editie. Gazduit de Clubul de Echitatie Equestria al carui presedinte este dr. Ozana Moraru, initiator si organizator al evenimentului, acesta a reunit la start aproape 200 de cai si zeci de calareti din toata tara, dar si din strainatate. Pe parcursul celor trei zile de concurs, probele sportive s-au adresat profesionistilor ȋn primul rand, dar si amatorilor, sportivilor debutanti, juniorilor si copiilor. Acestia au participat la 14 probe de sarituri peste obstacole cu diferite bareme: probe cu baraj, probe de stafeta, probe de ȋndemanare calare, probe la cronometru. Etapa s-a incheiat cu Trofeul Jockey Club - cea mai dificila proba, de nivel B, cu baraj la cronometru.

Cel mai important si complex eveniment ecvestru din tara.

Salonul Calului 2015 revine cu o noua structura desfasurata asemenea unui Circuit ecvestru, in patru etape competitionale de sarituri peste obstacole: etapa I care a avut loc deja, apoi etapa a II-a (5-7 iunie), etapa a III-a (24-26 iulie) si finala ( 24-27 septembrie).
Clubul de echitatie Equestria aniverseaza 5 ani de la infiintare si a anuntat un calendar competitional extrem de bogat si de variat, cu evenimente sportive, dedicate adultilor si copiilor, profesionistilor si amatorilor. Vor fi 8 concursuri la disciplina Sarituri peste obstacole si unul la disciplina Dresaj sportiv. Acest lucru permite sportivilor, dar si spectatorilor si tuturor partenerilor nostri sa participe la concursuri, indiferent de program. – a declarat Dr. Ozana Moraru, Presedintele Clubului Equestria.
Valoarea totala a premiior pe ȋntreg Circuitul Salonul Calului se ridica la 180.000 lei.

Iata calendarul anului competitional 2015:

Cupa Equestria, editia a IV-a: 30 aprilie – 3 mai
Circuitul Salonul Calului, Etapa a II- a: 5 – 7 iunie
Marele Premiu al Municipiului Bucuresti: 12 – 14 iunie
Circuitul Salonul Calului, Etapa a III- a: 24 – 26 iulie
Cupa Romaniei – obstacole: 30 iulie – 2 august
Finala Romanian Grand Prix; Finala Campionatului de Amatori la obstacole: 17 – 20 septembrie
Challenge Dresaj: 22 – 23 septembrie
Finala Circuitul Salonul Calului, Etapa a IV-a; Finala Campionatului National de Forta: 24 – 27 septembrie

Despre Equestria

Clubul Equestria a fost infiintat in anul 2010 de catre Dr. Ozana si Cristian Moraru. Este situat in zona Snagov, sat Tancabesti pe o suprafata de 2,5 hectare din care 1 hectar il reprezinta constructia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs si manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori si detine 65 cai (28 proprii si 37 in pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbari in aer liber in imprejurimi si organizeaza permanent lectii de echitatie pentru copii si amatori. Dotarile sunt completate de un hotel si un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, precum si doua terase exterioare. Equestria organizeaza competitii regulate de echitatie pentru profesionisti, dar si pentru copii si amatori. Manifestarile deja traditionale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului Bucuresti, Salonul Calului, concursurile Equestria sau, incepand cu 2013, Concursul international de sarituri peste obstacole FEI – Longiness Grand Prix.
SensoTV.ro este partener media ale acestui eveniment
Realizator: Oana Georgescu