CATENA sponsor principal al Festivalului Național de Interpretare și Creație 'DRAGOBETE pupă fete'

Deschide videoclipul

Sala ”Ion Baciu” a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești a găzduit timp de două zile cea de-a II-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație ”Dragobete Pupă Fete”,  unul dintre cele mai așteptate evenimente cultural-artistice dedicate copiilor și adolescenților, cu varste cuprinse intre 4 si 18 ani. Acesta a fost organizat de Clubul de Pictura si Desen pentru copii "Micul Picasso" și Teatrul ”Ancuța” din Ploiești.

”Cortina coborât în aplauzele voastre și astfel am mai scris împreună o poveste frumoasă cu și despre copii!” – au spus cei doi inimoși inițiatori și organizatori, Prof. Adina Dedu, Președinta Festivalului și actorul Adrian Ancuța, Director Artistic. ”A fost un privilegiu pentru noi sa ne bucuram de prezenta a peste 700 de tineri buni, frumoși și talentați care ne-au trecut pragul la aceasta ediție și de la care noi, cei mari, am primit adevarate lecții de viață, de la care avem multe de învățat! Felicitări dragi copii, felicitări părinților și profesorilor! Mulțumim invitaților, membrilor juriului, sponsorului principal CATENA și partenerilor noștri! Fara sprijinul și susținerea lor, nu ar fi fost posibile atâtea momente frumoase într-un singur eveniment!”.

 

Invitat special și președinte al juriului secțiunii Dansuri Poplare a fost Prof. Marin Barbu, celebrul Nea' Mărin, coregraf Centrul Național de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale; din juiru au mai făcut  parte compozitorul Marcel Iorga, Președinte de Onoare al Juriului, Prof. Nicușor Ioniță, realizator TV, Mariana Pachiș, scenograf, artist visual și regizor.

 

Iată care au fost secțiunile Festivalului Național de Interpretare și Creație ”Dragobete Pupă Fete” de la Ploiești, ediție care a marcat anul acesta un record de participare și de audiența:

 

Muzica:

           

Interpretare vocală solo: canto popular, etno, pop românesc, pop internațional;

           

Interpretare vocală grupuri, formații

           

Interpretare vocală debut (participarea pentru prima dată)

 

Artă populară - prezentarea costumului popular

 

Dansuri populare

 

Etno

 

Artă teatrală: individual și trupe

 

Arte vizuale: pictură, grafică, desen

 

Creație literară: poezie, proză scurtă, eseu

 

”In spiritul conservării și promovării valorilor culturale românești, acest festival și-a propus și a reușit să descopere, să încurajeze și să aducă pe una dintre cele mai importante scene, cea a Filarmonicii din Ploiești, copii și tineri extrem de talentați din toata tara” – spunea Adina Dedu, profesor Arte Plastice la Clubul de Pictura si Desen pentru Copii "Micul Picasso". ”Îi felicit pe acești tineri minunați și pe cei care reușesc să dezvolte in randul acestora atitudini valorice fata de cultura, dragoste si respectul pentru de actul artistic, acest eveniment contribuind astfel la dezvoltarea interesului pentru cunoasterea si transmiterea din generatie în generatie a traditiilor si obiceiurilor poporului român”.

 

           

Realizator: Oana Georgescu

           

Editor: Stanislav Pescu

           

Foto: Alexandru Bogdan Grigore, Photo SEA
 


Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.