Raliul Iașiului îndoliat In memoriam Adrian Răspopa

Deschide videoclipul

77 de echipaje s-au aliniat în primul week-end din septembrie la start-ul Raliului Iașiului, ediția a 37-a și a VIII-a etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2021. Nimeni nu și-ar fi imaginat că mult-așteptata competiție se va încheia foarte repede, chiar din prima zi, în timpul celei de-a doua probe speciale - PS2 Hadâmbu… Un accident pe cât de grav, pe atât de stupid pentru valoarea echipajului, a dus la decesul pilotului Adrian Răspopa (41 de ani), îndoliind întreaga suflare a automobilismului românesc.

Considerată a fi un punct de interes major pentru fanii sporturilor cu motor, Raliul Iașiului a fost organizată de XS Motor Sport, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

           

Cu o lungime totală de 132,10 km, ediția din acest an a Raliului Iașiului desfășurată pe macadam, cu o lungime totală de 132,10 km, avea programate 9 Probe Speciale care însumau 85 km cronometraţi.  Această competiție care va rămâne pentru multă vreme de-acum încolo cea mai tristă cursă, devenise celebră pentru suprafața perfectă a probelor de viteză, pentru săritorile care atrăgeau mii de fani, cât și pentru spectaculoasa ”superspecială” de la Râpa Galbenă. 

           

Și DTO Rally Team, în formație completă s-a aflat în Moldova, ultima cursă pe macadam a sezonului. Cele trei echipaje argeșene au participat la testele oficiale ale cursei, la prezentarea din Parcul de Service amplasat într-un cadru superb, lângă Palatul Culturii și  la startul festiv de pe pietonala Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Muncipiului Iași, iar sâmbătă dimineață au pornit în prima zi de concurs.

 

Iată care au fost echipajele DTO RALLY TEAM aliniate la startul Raliul Iaşului 2021:

  • Cristian Dolofan (pilot) şi Traian Pavel (copilot)

           

Citroen C3 Rally2, Clasa RC2

  • Eugen Cărăgui (pilot) şi Robert Fus (copilot)

           

Peugeot 208 R5 T16, Clasa RC2

  • Bogdan Năstase (pilot) şi Delia Năstase (copilot)

Mitsubishi Lancer EVO IX, Clasa NAT11 

 

 

O tragedie fără seamăn care a marcat Automobilismul românesc

           

4 septembrie 2021, ora 12:51…

           

Pe locul 2 la general după PS1 la Raliul Iaşiului, echipajul Adrian Răspopa/Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5) a avut o ieșire violentă în decor pe PS2 Hadâmbu. Echipajele SMURD au intervenit rapid pentru a-i prelua pe cei doi. Proba specială e întreruptă.

           

Update 12:58 - Un elicopter îi preia pe cei doi membri ai echipajului pentru a-i transporta la Spitalul Județean de Urgență Iași. Proba specială cu numărul 2 se neutralizează.

           

Update 13:17 - Adrian Răspopa a avut nevoie de intervenția medicilor, a fost stabilizat și e transportat de urgență la spital. Cosmin Diacu este în afara oricărui pericol, dar are nevoie de investigații suplimentare.

           

Update 13:47 - Adrian Răspopa este deja la spital, unde se intervine în cadrul UPU. Echipajul medical a intervenit rapid atât la locul accidentului, cât și la unitatea medicală.

           

Update 14:36 - Starea lui Adrian Răspopa este în continuare gravă, iar în acest moment se află în blocul operator, unde este supus unor intervenții chirurgicale.

           

Update 14:49 - “Pilotul se află în stare critică, în șoc hipovolemic și comă postresuscitare, este intuibat, ventilat mecanic. Se fac investigații în ceea ce privește resuscitării și intrării în operație. Sunt leziuni severe la nivelul bazinului și a abdomenului și cranio-cerebral. Se fac eforturi susținute pentru menținerea în viață”, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD, pentru Ziarul de Iași.

           

Update 14:52 - Timpul petrecut de echipaje în Parcul Service înainte de PS4 se prelungește până la luarea unei decizii. Revenim cu noi informații.

           

4 septembrie 2021, ora 16:25

 

"Pilotul Adrian Răspopa și-a pierdut viața în urma accidentului grav de pe a doua probă specială de la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, acesta a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat. Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfașurare și anularea etapei" - Federația Română de Automobilism Sportiv

           

Adrian Răspopa a fost înmormântat la cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae din Onești. 

           

Odihnește-te în pace, Adrian Răspopa!

 

În 2021, grupul Fildas-Catena este alături de echipajele DTO Rally Team care continuă lupta pentru podium în Campionatul Național de Raliuri la Raliurile Iașului și Clujului.

           

CATENA susține campionii!

 

Realizator: Oana Georgescu, Florin Prodana


Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.