MARINA ALMĂȘAN, la ”CEASUL IUBIRII”

Deschide videoclipul

Lansarea cărții ”CEASUL IUBIRII... cei 16 ani ai mei alături de VICTOR SOCACIU”, un proiect editorial sponsorizat de Catena, a strâns laolaltă zeci de vedete, colegi de breaslă, admiratori și fani ai îndrăgitei realizatoare TV și scriitoare, Marina Almășan. Abia stăpânindu-și emoțiile și lacrimile, a fost o gazdă și o amfitrioană de nota 10 a unui eveniment de 10, ca o întâlnire între prieteni în studio-ul unei de televiziune.  Deloc întâmplător, ea a ales ziua de data de joi, 5 mai, ora 17.00, ziua și ora la care se difuza emisiunea „Ceaiul de la ora 5”, cea care i-a adus împreună pe Marina și Victor, prin regretatul poetul Lucian Avramescu care l-a propus pe cantautor să interpreteze imnul longevivei emisiuni și care timp de opt ani s-a difuzat neîntrupt.  

Rând pe rând i-a invitat la microfon pe aceia care au fost aproape celor doi artiști, i-au cunoscut pe fiecare în parte foarte bine, cu care au colaborat și care au fost martori ai iubirii de 16 ani dintre Marina și Victor Socaciu, iubire care a rodit prin Victor Socaciu Jr (Victoraș, așa cum încă îl mai alintă mama sa, deși a împlinit chiar atunci 25 de ani), aflat în rândul întâi la lansarea cărții abia ieșită de la tipar și pe care nu apucase să o citească.

           

„Întâlnirea noastră de azi nu e despre o carte, ci despre o relație. Este un altfel de jurnal, o călătorie personală”, a spus Raluca Sofronie PR Manager Editura ”Corint”, unde au apărut pnă în prezent  15 cărți scrise de Marina Almășan. Titlul și ceasul de pe coperta au o dublă semnificație și povești special, regăsite în paginile cărții cu 46 de capitole: ceasul și piesa cu același titlul i-au fost dăruite Marinei de Victor Socaciu, odată cu cererea în căsătorie: ”De ziua mea, Victor m-a surprins cu cel mai frumos dar al vieții noastre în doi. Nu știu cât de valoros era în fapt, dar ascundea într-însul  simbolul cântecului care mi l-a apropiat definitiv pe Victor de suflet. Pe 7 iunie 1996, Victor mi-a oferit, la primele ore ale dimineții,  o cutie frumos ambalată într-o hârtie plouată cu inimioare roșii, legată cu o fundiță roșie și ea. Am rupt ambalajul - așa se spune că e bine să faci, ca să-ți poarte noroc cadoul primit! - și am deschis cutia. Am scos din ea, cu lacrimi în ochi, un ceas de birou, din argint sau argintat - asta chiar nu mai conta! - și l-am privit prelung pe Victor. Și-a scăldat la rându-i privirea în ochii mei și…s-a explicat: Acesta este ceasul iubirii noastre. Vrei să fii soția mea?”. În august s-au căsătorit.

 

           

”Citiţi-mi cartea! Veţi afla lucruri vesele şi triste, asemeni celor din vieţile voastre. Şi veţi afla şi faptul că iubirea nu învinge întotdeauna. Dar nu moare niciodată” – Marina Almășan

           

Adrian Artene, Director Editorial ”Gândul” și actorul Eugen Cristea, care semnează și două dintre textele din prefață (au mai scris Alex Ștefănescu și Alice Năstase Buciuta), cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, brașovean de origine, fost coleg de liceu cu Victor Socaciu, Octavian Ursulescu, unul dintre cei mai aproiați prieteni și colegi de spectacole, emisiuni și turnee, George Pădure, fostul Primar al Sectorului 1 care le-a dat binecuvântarea oficială la căsătoria civilă a celor doi soți, Luminița Dumitrescu, regizor artistic TVR, colegă și prietenă de-o viață a Marinei Almășan, Prof.Dr.Mircea Penescu, Șef  Secție Clinica Nefrologie II - Spitalul “Carol Davila”, dar și reputat muzician (este Președinte Fundaţia „Medicina și Muzica” și concert maestru Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”), interpretă de muzică ușoară Gina Pătrașcu, Lilian Zamfiroiu, Diplomat, fost Ambasador al României în Luxemburg, fost președinte ICR, Dumitru Pelican, politician și fost comentator sportiv. „Neglijența în gestionarea unei boli perfide a dus la o rapidă degradare” – a spus Prof.Dr.Mircea Penescu, cel care i-a fost în repetate rânduri alături lui Victor Socaciu în lupta cu perfida boală de rinichi. ”Îmi amintesc ultima noastră întâlnire, de zâmbetul chinuit, mâna tremurândă și totuși de speranța care nu-l părăsea”.

           

„Este o poveste de iubire, în care vă veți regăsi fiecare, un jurnal al iubirii, un jurnal al fericirii, o carte de care avem nevoie!”

           

Momentele de muzică folk au punctat evenimentul lansării și au aparținut soliștilor Ovidiu Mihăilescu Daniel Iancu și Dani Făt, dar și lui Eugen Cristea, binecunoscutul actor fiind și un muzician desăvârșit. Pentru binecunoscutul actor, prieten de aproape trei decenii cu Marina, cartea a fost „un balsam”, iar despre Victor, căruia i-a fost alături timp de 10 ani la Festivalul de Folk „Om bun”, a spus că i-a fost prietenul de care îl leagă cele mai frumoase amintiri. Un moment extraordinar, memorabil și emoționant a aparținut membrilor Galeriei Rapid, invitați speciali, care au cântat, la unison cu toți cei prezenți, imnul compus și interpretat de cel care ”a ars” pentru echipa din Giulești. Drept omagiu, aceștia i-au dăruit Marinei Almășan, un tricou cu „amprenta” rapidiștilor și i-au propus lui Victor Socaciu Junior, să ocupe locul tatălui său în „loja” de suflet a echipei. Să nu uităm și că, o parte dintre cele mai frumoase piese, devenite șlagăre, au fost compuse de Victor Socaciu, special pentru Marina Almășan: ”Ceasul iubirii”, „Lângă inimă îmi stai”, care a dat și titlul unui album.

           

„Sunt absolut impresionat de această carte”, a spus Octavian Ursulescu. amintind și faptul că, după plecarea de la Cenaclul Flacăra, Victor Socaciu a fost vedeta Serbărilor Scânteii Tineretului.

           

Unul dintre cei mai apreciaţi folkişti din România, deopotrivă talentat muzician, compozitor, realizator şi producător de emisiuni de televiziune s-a stins din viață pe 27 decembrie 2021, la vârsta de 68 de ani.

           

Sper că ceea ce va veni în viaţa mea, de aici înainte, să fie la fel de frumos, precum primii 14 din cei 16 petrecuţi alături de Victor. De ultimii doi mi-e greu să-mi amintesc”... – a mărturisit vedeta de televiziune, fostă realizatoare a celebrelor emisiuni „Veniți cu noi pe programul 2”, „Arca Marinei”, „Ceaiul de la ora 5”, ”Cazuri și Necazuri în Dragoste” și a deja longevivei „Femei de 10, bărbați de 10”. De astăzi simt că pot păși mai departe în viață, ușurată că, măcar o parte din povara pe care am purtat-o în acești ultimi zece ani - anii fără Victor - mi-a fost coborâtă de pe umeri” – a spus Marina Almășan.Faptul că într-un eveniment spectaculos - zic unii - am oferit carți cu autograf, nu înseamna că voi înceta să evoc povestea pe care am trăit-o alături de Victor sau să ripostez, atunci când neaveniții o împroașcă cu noroi. Cartea a avut un număr limitat de pagini, multe au rămas nespuse. Dar publicarea sa este, fără îndoială, un hotar. Între ce a fost, și ce va fi. Citiți-mi cartea, veți afla lucruri vesele și triste, asemeni celor din viețile voastre. Și veți afla și faptul că iubirea nu învinge întotdeauna. Dar nu moare niciodată!”.

 

Realizator: Oana Georgescu

Editor: Stanislav Pescu



Cuvinte cheie
Marina Almasan, CEASUL IUBIRII... cei 16 ani ai mei al?turi de VICTOR SOCACIU, Gen.Lt.(r) Dr.Ing. Dumitru Dorin Prunariu, Octavian Ursulescu, Eugen Cristea, Prof.Dr. Mircea Penescu, Adrian Artene, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.