Pregatiri DTO Rally Team pentru anul competitional 2022

Deschide videoclipul

Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a anunțat calendarele provizorii pentru sezonul 2022 din Campionatele Naţionale de Raliuri Betano, Viteză în Coastă, Viteză în Coastă 2 şi Super Rally. În cadrul calendarului oficial pentru cele 17 discipline pe care le are sub umbrela sa, numărul de etape este unul record pentru motorsportul românesc, și anume 103! În acest an, sub egida FRAS vor avea  loc campionate de anduranţă, super slalom, klausenburg retro, women rally, rally raid, rally cross, off road, slalom paralel, radical cup, time attack, karting electric, drag, drift, istorice pe circuit, super rally, viteză în coastă şi raliuri. În ultimii ani, automobilismul sportiv românesc a cunoscut o expansiune spectaculoasă, ajungând în numai șapte ani, de la 6 campionate şi 500 de sportivi, la 17 discipline şi peste 1.600 de piloţi licenţiaţi în fiecare sezon.

Echipa DTO Rally Team, sponsorizată de Catena se va alinia cu trei echipaje, la startul Campionatului Naţional de Raliuri Betano 2022 care va programa 9 etape, dintre care 5 pe asfalt - Raliul Argeşului (coeficient 1,2), Raliul Clujului (1,2), Raliul Harghitei (1), Raliul Maramureşului (1), Raliul Bucovinei (1) și alte 4 etape pe macadam - Raliul Sibiului (1,2), Raliul Iaşului (1,2), Raliul Braşovului (1), Raliul Bacăului (1). Obiectivul principal este de a puncta la fiecare etapă și de a se clasa la finalul sezonului pe podium, în clasamentul general pe echipe. În 2020, echipa a fost vicecampioană națională. Pe lângă un campion absolut, Campionatul Naţional de Raliuri Betano va decide şi cei mai buni piloţi, atât la macadam, cât şi la asfalt.  În ierarhia anuală, pentru toate clasamentele se vor lua în calcul punctele de la oricare 7 etape (minimum 3 macadam + maximum 4 asfalt sau minimum 3 asfalt + maximum 4 macadam). Pe 20 - 21 mai 2022 este programat Raliul Argeșului - Catena, etapa a III-a, organizată chiar de DTO Rally Team, cursa fiind considerată una dintre cele mai frumoase și spectaculoase competiții automobilistice, devenită tradiție.

           

Încă de la sfârșitul anului trecut, în garajele DTO Rally Team se lucrează zilnic, mașinile sunt dezmembrate, verificate, reparate, special pentru a pregăti sezonul 2022. Cele trei echipaje care se vor alinia la start sunt Cristi Dolofan - Traian Pavel, Eugen Caragui - Robert Fus și Bogdan Nastase – Delia Nastase.

           

”După trei ani de evoluție cu mașina Citroen, a venit momentul să schimbăm  şi motorul, adică inima mașinii, componenta cea mai importantă” – ne-a spus Traian Pavel, team manager DTO Rally Team și copilot al primul echipaj, alături de pilotul Cristi Dolofan. ”Motorul se află acum în Franța, la producător și va beneficia de o revizie capitală, înlocuindu-se absolut tot ceea ce este necesar pentru a-i prelungi viața și a ne asigura că, din punct de vedere tehnic că nu vom avea probleme. Și asta nu e tot, deși este cel mai important lucru pe care îl facem în intersezon. Demontăm, verificăm și reparăm tot, fisuri, uzuri, crăpături curățăm, ștergem şi facem înlocuirile necesare pentru componentele importante: cutie de viteze, diferențiale, planetare, frâne, cardan. Toate sunt extrem de importante pentru evoluția în competiții, dar mai ales pentru siguranța pilotului și a copilotului. Avem mereu în vedere partea tehnică, dar și cea de safety; există componente, inclusiv de protecție care depășeșc perioada de omologare, deci trebuie înlocuite, altele trebuie atent verificate, stabiliți parametrii optimi de funcţionare. Vă dau un exemplu: rezervorul de combustibil are un termen de valabilitate. După ce acesta a expirat se trimite la producător, se verifică atent și dacă este totul în regulă, este din nou omologat sau dacă se constată probleme, este înlocuit. Aceste operațiuni se fac înainte de începerea oricărui sezon competițional pentru a avea o mașină competitivă din toate punctele de vedere. Desigur, și între curse se fac multe verificări şi reparații acolo unde este cazul, mecanicii lucrând la foc continuu”.

           

Mașinile de rally au un software de bază, impus de federațiile de automobilism care nu se poate modifica după cum își dorește pilotul. “Calculatorul de motor” gestionează întreaga activitate electrică a mașinii. “FIA ne lasă să aducem modificări, îmbunătățiri, dar soft-ul de pe mașina noastră este gândit foarte bine de către producător – Citroen Racing, de aceea este complicat și nici nu ar avea niciun sens să facem noi modificări” – spune Traian Pavel.

           

După fiecare cursă apar însă şi uzurile, mai ales la anvelope, la sistemul de frânare şi toate trebuie fie schimbate, fie reparate. “Discurile şi plăcuțele de frână se uzează aproape după fiecare etapă. Anul trecut, la Raliul Sibiului, pe macadam, pe proba specială de la Şanta, una de noapte, care se face pe coborâre, uzura acestora a fost maximă” – explică team managerul echipei. “Imaginea discurilor incandescente, aprinse ca niște luminițe de Crăciun este emblematică și da, frânele suferă foarte mult în astfel de condiţii. În cursă, sistemul de frânare ajunge la temperaturi și uzuri foarte mari și de aceea suntem nevoiți să schimbăm de mai multe ori într-un sezon discurile, plăcuțele, chiar și cilindrii de frână, pistoanele din etrierii de frână, uneori chiar toate subansamblele sistemului de frânare. Practic, după motor și transmisie, acesta este componenta cea mai utilizată din mașină. Atunci când accelerezi, când mergi cu viteză, în regim de cursă, pe orice suprafaţă de teren, trebuie să ai posibilitatea să și frânezi în condiții optime!”. Într-un sezon competițional precum cel din 2021, cu trei echipaje la start, echipa DTO Rally Team a utilizat peste 200 de anvelope! “Anvelopa este extrem de importantă, pentru că, până la urmă, este singurul contact cu solul, fie că este asfalt, fie că este macadam” – concluzionează Traian Pavel. “Anvelopele de macadam sunt foarte profilate, ca să poată să …sape în pietriș, cele de asfalt sunt mai spre slick, cu mici profile și avem și anvelopele de zăpadă, cu ţinte, pentru o aderență maximă. Ca o curiozitate, o astfel de anvelopă pentru zăpadă are aceeași aderență ca una pentru asfalt, pe asfalt perfcet uscat”.

           

În sezonul competițional 2022, grupul Fildas-Catena este alături de echipajele DTO Rally Team și le susține în lupta pentru podium în Campionatul Național de Raliuri.

           

CATENA susține campionii!

 

Realizator: Florin Prodana, Oana Georgescu

 



Cuvinte cheie
DTO Rally Team, Campionatul Na?ional de Raliuri Betano 2022, Cristi Dolofan - Traian Pavel, Eugen Caragui - Robert Fus ?i Bogdan Nastase – Delia Nastase, Federa?ia Român? de Automobilism Sportiv FRAS, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.