Tatuajele din adolescență, regretate la maturitate

Deschide videoclipul

Tatuajele sunt o formă străveche de artă. Folosit la începuturi cu precădere de cei puternici și bogați, sau de războinici, tatuajul e azi o formă de exprimare larg răspândită.

Cei mai curajoși și mai non-conformiști își tatuează chiar și tot corpul pentru a transmite un mesaj. Ceilalți, care își fac tatuaje mici, cu nume sau simboluri, ajung să regrete mai târziu această decizie. 50% dintre cei cu tatuaje le regretă și dintre aceștia, peste jumătate sunt femei. Cele mai regretate sunt deciziile luate în adolescență, poate la o petrecere sau în urma unui pariu. 

 

Cu toate că azi avem libertatea de a ne exprima în multiple feluri, sunt totuși angajatori în România sau în lume, care nu accepta cu ușurință tatuaje la vedere.

 

Dintre tinerii care ajung în clinicile medicale, unii sunt nevoiți să-și îndepărteze tatuajele făcute cu ușurință, pentru a fi acceptați la o școală cu regim special sau la un job de vis. Dacă sunteți în această situație, sau dacă pur și simplu nu vă mai place tatuajul făcut cândva, trebuie să apelați la un medic dermatolog, într-o clinică medicală dotată cu un laser special. 

 

În funcție de mărimea tatuajului, poate fi nevoie de șase până la opt ședințe, iar dacă luați în calcul pauzele necesare între ședințe, înlăturarea poate dura minim șase luni, maxim un an.

 

Ce e bine să mai știți înainte de a vă tatua? Alegeți culoarea neagră, pentru că se scoate mai ușor. Evitați culorile roșu, galben, verde sau albastru, pentru că au în componenâță substanțe toxice. Alegeți cu grijă un body-artist cu referințe serioase și găndiți-vă bine ce vă tatuați și în ce zonă a corpului!

 

Așa că, mare atenție la nume și prenume tatuate pe corp. Poate azi un prenume vă face să visați, dar mâine, să oftați!

 

Și dacă din memorie o amintire se mai șterge, pe corp s-ar putea să rămână pentru totdeauna!

 

Text: Mihaela Moldoveanu


Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.