O etapă spectaculoasă pe macadam la Raliul Sibiului 2022

Deschide videoclipul

Cea de-a V-a etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano a fost organizată de Sibiu Racing Team sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Cu aproape 70 de echipaje anunțate la startul probelor de macadam, publicul s-a bucurat de  Parada Echipajelor care au pornit din Piața Mare, au parcurs Pietonala Bălcescu și au sosit în Piața Mică, unde a avut loc și Startul Festiv. Ediția din acest an a programat 10 probe speciale ce au însumat 132,79 de kilometri cronometrați și un total de 489,60 de kilometri cu etapele de legătură.

Prima zi de concurs a început pe Dealul Gușteriței cu testele oficiale, după care, echipajele au pornit pe prima probă specială „Gâtul Berbecului 1”, secțiune cronometrată reintrodusă în program după o perioadă îndelungată de absență. Proba a fost urmată de „Cheile Cibinului Sparco 1”, urmând ca, după un popas în parcul service din Piața Mare, echipajele să repete bucla (cele două probe). Seara s-a dat startul celei mai așteptate probe de noapte, celebra ”Șanta”. Cea de-a doua zi a debutat cu proba „Rășinari Bucur Tuning 1”, urmată de versiunea mai lungă a Șantei din ziua precedentă, PS7 „Șanta 1. Cele două probe au fost repetate, după care, echipajele s-au îndreptat către Circuitul Auto din spatele Bazei „Pompierul” pentru ultima probă specială – „Circuit paralel Schade Berater”. 

 

DTO Rally Team, echipa sponsorizată de Catena, s-a aliniat la start-ul Raliului Silbiului (clasa RC2) cu echipajele Cristi Dolofan – Traian Pavel (Citroen C3 Rally2) și Eugen Cărăgui – Robert Fus (Peugeot 208 T16 R5).

 

Aflat la a treia participare pe macadam la Raliul Sibiului într-o mașină de top, Simone Tempestini a câștigat etapa, cu 8 victorii de probă specială din cele 9 desfășurate Festivitatea de premiere  a câștigătorilor a avut loc pe scena din Piața Mică. De remarcat și faptul că, frații Norbert și Francesca Maior, pe un Peugeot 208 R2 pregătit în atelierele DTO Rally Team a avut un parcurs de nota 10, câștigând toate cele 9 probe speciale desfășurate la clasa RC4. Raliul Sibiului 2022 a însemnat și debutul primului sezon al Campionatului Național de Raliuri pe Macadam, victoria mergând la echipajul Simone Tempestini - Sergiu Itu, urmat de Bogdan Marișca și Sebastian Itu, ultima poziție pe podium fiind completată de Sebastian Barbu și Bogdan Iancu.

 

În 2022, grupul Fildas - Catena este alături de echipajele DTO Rally Team care concurează în Campionatul Național de Raliuri Betano.

 

CATENA susține campionii!

 

Realizator: Florin Prodana, Oana Georgescu

           



Cuvinte cheie
Campionatul Na?ional de Raliuri Betano 2022, Raliul Sibiului 2022, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.