Romanian Jewelry Week 2020

Deschide videoclipul

La aniversarea a zece ani, Assamblage - Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană a avut loc la București, prima ediție a Romanian Jewelry Week, într-un format nou, adaptat noilor condiții globale. Astfel, bijuteria de autor ca artă și expresie creativă s-a dezvăluit publicului cu expoziții, conferințe, lansări de carte, vernisaje și tururi ghidate găzduite de Centrul Cultural al Municipiului București ARCUB Hanul Gabroveni și de alte șase locații conexe, și anume: Assamblage - Institutul de Artă și Design, Galateca, Muzeul Național de Istorie a României, Place of Display, AlbAlb, Dizainăr. Toate aceste spații fac parte din traseul oficial ROJW 2020 cu expoziții și evenimente dedicate.

De pildă, Muzeul Național de Istorie a României organizează cu prilejul Romanian Jewelry Week o serie de tururi ghidate în expoziția permanentă ”Tezaurul Istoric” și în expoziția temporară  ”Onoarea Națiunilor. Ordine și Decorații din patrimoniul MNIR”.  

           

Galeria Galateca găzduiește în secțiunea de vitrine un preview al acestei ediții, parte din seria de proiecte ”Inside/Outside 2.0”, în timp ce ”AlbAlb” organizează Romanian Jewelry Focus, un eveniment dedicat câtorva dintre cei mai îndrăgiți creatori autohtoni.

           

Bijuteria contemporană are și o vitrină dedicate, în cadrul show-room-ului ”Dizainăr”, iar la galeria ”Place of Display” este prezentată expoziția internațională de bijuterie “Oceans of Love” prin care autori români și străini transmit mesaj lor despre pericolul pe care îl reprezintă poluarea masivă cu plastic a oceanelor.

 

„Bijuteria de autor aduce mesaje foarte diverse, materiale prețioase și alternative, provocări în a depăși limita bijuteriei clasice. Sensuri noi, asocieri neașteptate de materiale converg în a creea perspective surprinzătoare.Vizitatorii vor primi o provocare în a repertoria ideile și preocupările unei comunități creative”, spune David Sandu curator și fondator Romanian Jewelry Week și  Assamblage.

 

Romanian Jewelry Week este o ocazie excelentă de a expune pentru cei peste 150 de creatori români și străini de bijuterie contemporană. Au fost prezentate colecțiile a peste 70 designeri români și 80 de designeri, colective și asociații din Portugalia, Italia, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Elveția, Canada, Israel, China, Norvegia, SUA. Printre acestea, se numără Milano Jewelry Week, PIN – Asociația de Bijuterie Contemporană din Portugalia, Budapest Art Jewelry Nigh sau școli de bijuterie contemporană renumite, precum Krama (Atena).

           

Assamblage a fost fondată în 2010 la inițiativa designerului David Sandu, fiind prima platformă educațională din România dedicată designului de bijuterie, o piatră de temelie pentru noua generație de artiști și designeri contemporani. La zece ani de la înființare, Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană a devenit Assamblage – Institutul de Artă și Design. Assamblage este principala și cea mai activă instituție dedicată bijuteriei de autor, desfășurând până în prezent 25 de proiecte și expoziții la nivel național și internațional, între anii 2015  -2019, care au implicat peste 50 designeri și artisti de bijuterie contemporană din întreaga lume.

 

Text: Oana Georgescu

Foto: Sabina Gheormescu

 



Cuvinte cheie
Romanian Jewelry Week 1.0, bijuterie de autor, ROJW 2020, Assamblage Asocia?ia Na?ional? a Autorilor ?i Designerilor de Bijuterie Contemporan?, Assamblage Institutul de Art? ?i Design, ArCub, Galeria Galateca, Muzeul Na?ional de Istorie a României MNIR, Place of Display, AlbAlb, Dizain?r, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.